MODIFICĂRI SUBVENȚII APIA. Schimbări la condițiile de acordare a sprijinului cuplat pentru lucernă, subvenție europeană al cărei cuantum a fost de 95,08 euro pe hectar pentru anul de cerere 2018! Fermierii care solicită la APIA plata sprijinului cuplat la lucernă nu mai sunt nevoiți să încheie contracte cu fermele de animale. Singurul document obligatoriu este fila din carnetul de comercializare pentru persoanele fizice sau factura pentru cele juridice, cu care dovedesc că au comercializat cel puțin producția minimă.
Modificările aduse Ordinului 619/2015 privind condițiile de acordare a subvențiilor în agricultură sunt incluse într-un proiect de ordin, publicat la sfârșitul săptămânii trecute pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii.
Astfel, articolul 43 alineatul (1), litera b), care se referă la condițiile de acordare a sprijinului cuplat la lucernă, se modifică. Fermierii trebuie să depună la APIA dovada că “au comercializat cel puţin producţia minimă de masă verde sau fân sau produse derivate din fân prevăzute la lit. a) către exploataţii de creştere a animalelor înscrise în RNE şi/sau a păsărilor, pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol și/ sau”
FORMA VECHE: b) au comercializat cel puțin producția minimă prevăzută la lit. a) pe baza contractului încheiat cu exploatații de creștere a animalelor înscrise în RNE și a facturii fiscale de vânzare sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice.
Producția minimă este de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân sau produse derivate din fân, respectiv granule, peleţi sau făină, sau 200 de kg de sămânță certificată.
Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare este 31 martie a anului următor anului de cerere curent.
CUANTUM SPRIJIN CUPLAT LUCERNĂ ANUL 2018 - 95,08 euro/ha = 443,4341 lei/ha. Pentru anul 2019, valoarea pe hectar a sprijinului cuplat la lucernă nu a fost încă stabilită de APIA, fermierii având termen limită pentru depunerea actelor doveditoare data de 31 martie 2020.
ALTE MODIFICĂRI DIN ORDINUL 619/2015:
VEZI AICI: SUBVENȚIA APIA DE LA CARE SUNT EXCLUSE PĂȘUNILE!
VEZI AICI: CONDIȚIA CARE EXCLUDE UN ANIMAL DE LA PLATA SUBVENȚIEI APIA!