SUBVENȚII APIA ZOOTEHNIE 2023-2027. Sprijinul cuplat pentru fermele de creștere a bovinelor de carne să fie împărțit, din 2023, în două noi scheme de plată. O schemă de sprijin pentru fermele de reproducție pentru cei care au animale înscrise în registrul genealogic al rasei și o altă schemă pe producție, unde să fie sprijin pe carcasă sau vânzare în viu, în anumite condiții de performanță, a declarat Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine de Carne din România.
Crescătorul de bovine Dumitru Grigorean, președintele ACBCR, a participat miercuri, 10 februarie 2021, la ședința cu ministrul agriculturii, Adrian Oros, unde s-au discutat cele două subvenții APIA pentru sectorul de creștere a bovinelor, ajutorul național tranzitoriu și sprijinul cuplat zootehnic, modul de acordare a acestor bani crescătorilor pentru anul 2021, dar și pentru anul 2022.
Pe lângă propunerile făcute de crescători pentru cei doi ani de tranziție, propuneri care vor fi notificate la Comisia Europeană până la data de 19 februarie 2021, reprezentanții crescătorilor de bovine negociază acum cu Ministerul Agriculturii cum să arate subvențiile pentru fermele de bovine în noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2023-2027. ACBCR propune ca sprijinul cuplat zootehnic să fie împărțit în două subvenții distincte, spune Dumitru Grigorean.
La Ministerul Agriculturii se vor relua discuțiile pentru ce se va întâmpla după 2023. Aici, trebuie să așteptăm varianta finală a regulamentelor europene, care sunt acum în negocieri la Bruxelles, Comisie, Consiliu, Parlament European. După ce avem regulamentele, putem să vedem cum continuăm sprijinul cuplat din 2023 încolo. Nici aici nu am putut avansa foarte multe discuții. Este o propunere foarte clară pentru trecerea la susținerea pe producție. Noi susținem, în continuare, că nu putem lăsa nici fermele de reproducție.
Adică, noi cerem să fie două scheme separate de plăți. O schemă de sprijin pentru fermele de reproducție pentru cei care au animale înscrise în registrul genealogic al rasei și o altă schemă pe producție, unde să fie sprijin pe carcasă sau vânzare în viu, tot în anumite condiții de performanță. Adică, la carcasă să fie în funcție de clasificare, pe sisteme euro, la vânzarea în viu să fie, vă dau un exemplu, maxim 18 luni la tăurași, minim 500 de kilograme în viu, adică și aici să se sprijine, în continuare, performanța.
Noi nu suntem de acord cu trecerea în totalitate la sprijinul pe producție, respectiv pe carcasă la vaca de carne, pentru că, din ce știm noi, sunt peste 500.000 de viței care pleacă în viu anual din România către îngrășătorii din afară, din statele membre UE și nu numai, care nu trebuie să ne propunem noi ca din primul an, din 2023, pe noua Politică Agricolă Comună, să sacrificăm noi, să îngrășăm acei viței de carne. Pentru că va fi o presiune foarte mare asupra pieței. Asta se va putea face treptat și ar fi bine ca fermierii să aibă de ales. Vedeți că până acum, sprijinul cuplat a fost cumva artificial în anumite cazuri, legat de registrul genealogic, nu întotdeauna au fost efecte pozitive sau nu toate fermele ar fi meritat să fie înscrise în registru sau nu toate merită să rămână.
Chiar dacă pe noi, din punctul nostru de vedere, ca societate de ameliorare, propunerea asta ne-ar dezvantaja, că ar ieși ferme care ar renunța, nu ar mai fi obligate să se înscrie în registru, dar ar fi mai corect pentru toată lumea. Adică, fermierul să aibă mai multe variante. Noi am propus aceste variante: una, ferme de reproducție, cele care îndeplinesc condițiile și rămân în registru, celelalte ar fi pe producție, cu ambele subscheme, să zicem așa, adică și carcase și vânzare în viu.
Ca o paranteză, nici în Franța de unde provin vacile, cele două rase la care noi suntem societate de ameliorare, respectiv Charolaise și Limousine, efectivele din registru sunt undeva sub 15%. Deci, cei care fac într-adevăr performanță pe reproducție să rămână în registru, ceilalți să meargă pe schema cealaltă, unde să nu mai fie atâtea condiții, nici cântărit, nici înregistrări, nici înscrierea în asociație, doar valorificarea, a declarat Dumitru Grigorean, președintele ACBCR, exclusiv pentru AGROINFO.
Dumitru Grigorean a adăugat că trebuie susținut efectivul matcă la bovine de carne, vacile să nu mai fie trimise către abator, iar fermierii să fie descurajați.
La noi, deja sunt foarte mulți colegi care vor să renunțe, care sacrifică animale care, în mod normal, nu ar trebui să fie sacrificate. S-au făcut pași foarte importanți, la vaca de carne creșterea a fost și cantitativ și calitativ. Avem foarte multe ferme care au rasă pură, care sunt preocupate de genetică, care vor și pot să se dezvolte, cu condiția să trecem cu bine peste această perioadă. Anul acesta se văd efectele Covidului și ale secetei. Nu mai putem vinde, prețurile la cereale au crescut cu 30-40%, prețurile la vânzare au scăzut cu 30% și subvenția a scăzut cu 40%. Asta doar dacă ne raportăm la 2019. În acest moment, din păcate, vaca de carne este o afacere păguboasă pentru fermieri și ar fi păcat ca pentru un an, doi, să nu reușim să asigurăm supraviețuirea acestor ferme, a mai spus Grigorean.
Click aici pentru a te abona la Newsletterul AGROINFO: https://www.agroinfo.ro/newsletters/subscribe.html