Adama
Vinasa Rompak

„Voi intra în GREVA FOAMEI alături de văcuțele mele!”

Publicat: 20 septembrie 2016 - 12:57
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

PE MARGINEA PRĂPASTIEI. Este strigătul de disperare al fermierului Daniel Coroamă, tânărul sucevean care a impresionat lumea cu mesajul său adresat românilor plecați prin lumea largă, mesaj prin care îi sfătuia pe acesștia să nu se întoarcă să facă agricultură în România.

Fermierul Daniel Coroamă din Rădăuți ne-a scris următorul mesaj tulburător: Voi intra în greva foamei alături de cele 87 de bovine pe care încă nu le-am vândut spre abatorizare  pentru că de joi (21 septembrie) nu voi mai avea ce să le dau să mănânce. Oricum de câteva luni le asigur un minim de hrană pentru a nu muri de foame deoarece nu mai am bani să cumpăr nutreț, iar tot ce aveam cultivat pentru siloz și semifân le-am tocat și administrat pentru hrana de zi cu zi. Am mai vândut și 40 de vaci acum 2 luni pentru a asigura continuitatea fermei până aș fi primit  subvențiile, SCZ  (sprijin cuplat) și ANT 7 (ajutor național tranzitoriu pentru vaci de lapte). Din păcate, comisia de control DSVSA  Suceava i-a dat medicului veterinar doar un avertisment, deși crotaliile și pașapoartele pentru vaci erau la el în sacoșă, iar eu am pierdut SCZ pentru că nu am avut înregistrați descendenții.

Și dacă ar fi reușit să-și vândă văcuțele, fermierul ar fi primit un preț derizoriu, undeva la 2,5 lei - 3 lei/kg.

Fermierul nu a primit subvențiile pentru că inspecțiile făcute la grajdurile sale s-au soldat cu găsirea unor nereguli. Conform notei de inspecție 2123, emisă de DSVSA Suceava și semnată de dr.Ioana Lungu și dr. Cristian Lupeș, în grajdul de la Vicovu de Jos s-au găsit 9 descendenți neidentificați din cele 30 de bovine aflate acolo. Totuși acestea apar în registrul de exploatație ca fiind identificate în datele de 07.06.2016 și 15.06.2016. În grajdul I din Rădăuți s-au mai găsit tot 9 descendenți neidentificați, dar trecuți în registrul de exploatație ca fiind identificați în data de 07.06. 2016. Cele 18 pașapoarte nu au fost însă ridicate de proprietar de la DSV Suceava. Cât privește grajdul II din Rădăuți comisia a notat că este impropriu pentru cele 14 bovine găzduite și că datorită unor lucruri uzate depozitate în jumătatea grajdului ar fi chiar un posibil focar de infecție.

Tot acolo, specifică vigilenții inspectori, s-au găsit 4 flacoane și o seringă pe un geam (probabil pe toc) care dovedeau că tânărul a făcut tratament vacilor ceea ce este interzis.

Adică, cum ar veni, tot mortul e de vină. Nu spunem că Daniel Coroamă nu ar avea partea lui de vină că nu și-a primit subvențiile, dar a investit aproape o jumătate de million de euro de-a lungul a șapte ani cu speranța că va munci la el în țară și nu va mai fi slugă printre străini. Cum spune tânărul „mai bine sclavul vacilor mele decât la mâna străinilor”.

Nu vrem să se înțeleagă că statul ar trebui să acționeze mai cu suflet. Ar fi aproape imposibil să ceri unor inspectori să se gândească la cât prăpăd pot lăsa în urmă prin decizii profesional corecte sau măcar pe acolo. Însă dacă în Franța sau chiar în Austria un fermier care vrea să crească vaci și a pus la bătaie un sac de bani cu care și-ar fi putut asigura un viitor liniștit, ar fi la un pas de faliment (acest tânăr care poate că a greșit din neștiință sau indolență, deși a scos listingul convorbirilor telefonice în care se poate vedea limpede că l-a sunat și de 10 ori pe zi pe medicul veterinar concesionar), aceste state au măsuri de prevenție și de ajutor. În speranța că vor păstra un fermier pentru viitor, nu că vor „câștiga” un posibil candidat la suicid.

Ne gândim cu milă la aceste animale de certă valore genetică care se topesc pe picioare și poate vor ajunge mâncare pentru câinii sau pisicile orășenilor. În loc să producă lapte și bunăstare pentru o familie care și-a amanetat viitorul.

Cei doi frați care au muncit prin Austria să strângă bani se vor întoarce în străinătate ca să poată achita datoriile pe care le-au acumulat în ultimii ani. Iar țara va avea numai de pierdut pentru că nu au gândit și politici de sprijin nu numai de control și pedepsire!

Vizualizat: 15390 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

„Nu vă întoarceți în țară! Aici nu e loc pentru oameni cinstiți!”

„Nu vă întoarceți în țară! Aici nu e loc pentru oameni cinstiți!”

Cu glasul disperării, un tânăr fermier sucevean îndeamnă tinerii să nu se întoarcă în România. „Întoarcerea în România este o capcană! Râmâneți pe unde sunteți plecați, pentru că aici veți găsi doar gropi, incompetență și dezastru economic”.

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
patru
|
09. 23, 2016. Friday 08:44

pacatul cel mare vine din vechile naravuri.o dovada in plus ca toti de prin institutii privesc la cei pe care trebuie sa-i sprijine ca la niste sclavi care le datoreaza orice pentru liniste .

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii