În prima parte a intervalului 28 februarie – 06 martie 2013 va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, după care se va produce a răcire treptată a vremii, aceasta devenind normală, în aproape toată ţara.
Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între -4...9°C, în primele zile, abaterile termice pozitive fiind de 1...5°C şi -5...6°C, spre sfârşitul perioadei, limite apropiate de mediile multianuale.
Temperatura maximă a aerului se va situa între 0...14°C, pe întreg teritoriul agricol.
Temperatura minimă a aerului se va încadra între -12...3°C, în cea mai mare parte a ţării, cele mai coborâte valori fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei.
Se prognozează precipitaţii sub formă de ploi locale, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), în toate zonele de cultură, însoţite de intensificări temporare ale vântului.
Caracteristici agrometeorologice
Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă se va menţine în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în toate zonele de cultură.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ca urmare, la culturile de toamnă şi speciile pomicole şi viticole se va continua stadiul de repaus biologic, în cea mai mare parte a teritoriului. În regiunile agricole din jumătatea de sud a ţării se vor semnala reluări lente ale proceselor de creştere şi dezvoltare la cerealierele de orz şi grâu de toamnă. Starea de vegetaţie a plantelor se va menţine în general bună şi medie, respectiv medie şi slabă la cele întârziate fenologic.
Orzul şi grâul de toamnă, funcţie de data semănatului vor înregistra răsărirea, formarea frunzei a treia şi înfrăţirea (20-100%).
Sub aspect fenologic, cultura de rapiţă se va afla în faza de înfrunzire (8-12 frunze),
pe toate suprafeţele cultivate. Pomii fructiferi şi viţa de vie îşi vor menţine starea de repaus vegetativ, la nivelul întregii ţări.
Recomandări de specialitate:
• Efectuarea controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor la culturile de toamnă, precum şi a evoluţiei mugurilor de rod în plantaţiile pomiviticole;
• Aplicarea îngrăşămintelor minerale pe bază de azot şi potasiu la speciile de toamnă semănate în epoca optimă;
• Administrarea îngrăşămintelor organice şi continuarea lucrărilor de întreţinere în vii şi livezi.