PLANURI CU FERMIERII TINERI. Prezent la Congresul Porumbului, organizat la București, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a dezvăluit o discuție pe care a avut-o cu unul dintre directorii unui hypermarket din România.
Chiar discutam ieri cu un director mare de la un hypermarket care vrea să pună la punct un plan pe producția de carne de porc, ceea ce gândisem noi cu China la un moment dat. Să dea purcei tinerilor să-i crească, îngrășat și duși la abator. Să nu uităm că România, din păcate, este net importatoare de carne de porc având atât de mult furaj.
În final, eu mi-aș dori ca furajele să rămână în România, să îngrășăm porcii, să nu mai importăm, ci să exportăm carne, mai ales în contextul în care China trece printr-o perioadă în care și-a redus consumul, dar, în mod cert își va reveni. Pentru că vreți, nu vreți are primul PIB din lume, deci a devenit, practic, puterea economică numărul 1 a lumii, spune Achim Irimescu.
Ministrul agriculturii a mai spus că și-ar dori ca tinerii români să se întoarcă din străinătate și să muncească în țară.
Achim Irimescu participă la Congresul Porumbului, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) al cărui președinte este fermierul francez Arnaud Perrein, stabilit în județul Ialomița, unde are o fermă de producție vegetală.