MINISTRUL AGRICULTURII INVITĂ FERMIERII LA BRUXELLES! Zi de FOC la Ministerul Agriculturii! Liderii fermierilor români au discutat cu ministrul agriculturii, Petre Daea, și cu secretarul de stat Alexandru Potor despre sprijinul cuplat, acordat atât fermierilor din zootehnie, cât și celor din vegetal.
Negocierile de la Bruxelles, de pe 8 februarie 2017, privesc continuarea acordării acestei scheme de plată, sprijin cuplat, pentru fermierii români și în campania 2017. Pentru campania 2016, pentru care fermierii români au depus deja cererile unice, au solicitat deja acest sprijin cuplat, lucrurile ar fi bătute în cuie. Concret, nu s-ar pune niciun fel de probleme în achitarea acestui sprijin pentru campania 2016.
Comisia Europeană ar sta pe gânduri dacă să le mai acorde fermierilor români acest sprijin și în 2017. Fermierii români au încasat sume impresionante pentru campania 2015, cca 900 de euro/cap de vacă de lapte, 1.200 de euro/cap de vită de carne. Cât privește sprijinul cuplat acordat pentru diferite culturi, sumele au ajuns și la cca 24.000 de euro/ha dacă ne referim la cartoful de sămânță.
Emil Dumitru, liderul Federației Pro Agro, a participat la întâlnirea de la Ministerul Agriculturii.
Am stabilit că este nevoie și de niște date de la asociațiile profesionale care să-l susțină pe domnul Potor la întâlnirea de la Bruxelles, de pe 8 februarie. Domnul ministru vrea să coopeteze în delegația României pentru Bruxelles și reprezentanți ai fermierilor, alături de reprezentanții Ministerului Agriculturii. Nu cred că a mai existat în istorie o astfel de abordare.
Trebuie să argumentăm foarte clar de ce am notificat sprijinul pentru bovine de lapte, bovine de carne și ovine și să venim cu argumente credibile pentru menținerea sprijinului cuplat zootehnic pentru anul 2017.
Pentru sprijinul cuplat din 2016, așa cum știm, este adoptat programul de guvernare. Înțeleg că la 1 martie se vor efectua plățile (plata subvențiilor aferente campaniei 2016 n.r) și pentru sectorul vegetal și pentru sectorul zootehnic, declară Emil Dumitru, liderul Federației Pro Agro, exclusiv pentru AGROINFO.
Sprijinul cuplat pentru 2016 care urmează să fie achitat fermierilor români până la data de 1 martie 2017 nu ar fi intrat în dezbaterea de la Ministerul Agriculturii și această schemă de plată nu ar fi în pericol de a nu fi achitată.
Sprijinul cuplat din 2016 a fost notificat în 2013 la Comisia Europeană. Nu face obiectul niciunei discuții legat de vreo corecție sau vreo obiecție a Comisiei Europene. Sprijinul cuplat din 2015, care a fost plătit deja fermierilor, și cel din 2016 care urmează să fie achitat fermierilor români au fost acordate conform regulamentelor europene. Acolo este o prevedere expresă care spune că un stat membru poate da până la maxim de 10 ori sprijinul notificat în condițiile în care se încadrează în alocarea bugetară notificată. Și noi ne-am încadrat și nu a fost niciun fel de încălcare a literei regulamentului, subliniază Dumitru.
Cu alte cuvinte, la acest moment, nu se pune vreo problemă legată de sprijinul cuplat aferent anului 2016! Potrivit liderului Pro Agro, discuțiile de la Bruxelles vor fi doar despre sprijinul cuplat acordat în agricultură, atât în zootehnie, cât și în vegetal.
România va trebui să convingă Comisia Europeană să nu vitregească fermierul român de acest sprijin. Oricum, au beneficiat foarte puțini fermieri de această schemă de plată, pentru că au fost tot felul de criterii de eligibilitate, care au permis ca un număr mic de fermieri să beneficieze de sprijin. De asta au fost și sumele atât de mari, mai spune liderul Pro Agro.