ORA PREMIERULUI ÎN PARLAMENT! Premierul Mihai Tudose prezintă în Parlament un raport despre situaţia economiei României, la solicitarea Partidului Național Liberal (PNL). Premierul a anunțat de la tribuna Parlamentului că suntem campionii Europei în ce privește plățile directe făcute fermierilor și absorbția fondurilor europene pentru agricultură.
La capitolul agricultură, premierul Mihai Tudose a spus că subvențiile fermierilor au fost plătite la timp ceea ce a generat producții record. Avem producții - record în agricultură datorită investițiilor și subvențiilor. Am investit și în sistemul de irigații, le-a spus șeful Executivului parlamentarilor.
Mihai Tudose a adăugat că ținta fixată pentru absorbția fondurilor europene este de 5,2 miliarde de euro, dar va fi depășită. Am deblocat toate autoritățile de management. La fondurile pe agricultură suntem campionii Europei. Am epuizat toate fondurile pe anul acesta în primele două luni, a spus Tudose.
Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat, la sfârșitul lunii august, că nu există nicio întârziere în accesarea fondurilor europene.
N-avem nicio întârziere, suntem în program cu toate, inclusiv cu accesarea fondurilor la Uniunea Europeană. Până la această dată, în România, au intrat 2,255 de miliarde euro, care înseamnă restituirea sumelor pe care le-a dat bugetul statului fermierilor și pe care trebuie să le luăm de la Uniunea Europeană, a spus Daea.
Șeful de la Agricultură a mai spus că în luna septembrie, România trebuie să mai primească de la Uniunea Europeană 320 de milioane de euro reprezentând deconturi pentru plățile directe făcute fermierilor.
Am înaintat cereri de restituire (la Comisia Europeană n.r.) la peste 320 de milioane euro. Așteptăm, la începutul lunii septembrie, să intre și aceste sume. Ne pregătim pentru a începe acordarea subvențiilor pe data de 16 octombrie, conform programului de guvernare, a arătat Daea.