Plata SUBVENȚIILOR se prelungește până la Sfântul Așteaptă. Ministrul agriculturii este mințit, șeful de la APIA, Ioan Merca, este mințit. Ceva nu este în regulă cu BANII de la APIA, acuză Laurențiu Baciu, liderul Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Fermierul-șef s-a întâlnit marți, 26 aprilie 2016, cu primul ministru Dacian Cioloș și a cerut să fie inițiată o anchetă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) de către Corpul de Control al premierului.
Corpul de Control al primului ministru trebuie să facă un control la această instituție care se numește APIA. Să vedem care este adevărul, noi nu-l știm. Suntem mințiți în fiecare zi. Vine fiecare cu varianta lui și nu mai știi ce să iei de bună. Ministrul agriculturii este mințit, la rândul lui, mă face să cred că și directorul de la APIA, Ioan Merca, este mințit. Ceva nu este în regulă acolo. Nu s-a întâmplat așa ceva niciodată. Chiar zilele astea se vehicula să se prelungească, din nou, plata aceasta până la Sfântul Așteaptă că ar fi intervenit ceva, a declarat Laurențiu Baciu, pentru Agro TV.
Liderul LAPAR este convins Agenția de Plăți a achiziționat un sistem informatic depășit, învechit și care nu face față tuturor schemelor de plată.
Mă face să cred că am cumpărat o mașină furată. Am luat acel soft care era putred, de fapt, pe bani foarte frumoși. De obicei, așa se întâmplă în achizițiile statului. Iei lucrul cel mai prost, dar la prețurile cele mai mari. Lucrul acesta este demonstrat. Probabil, cineva l-a luat la acea licitație, despre care noi spunem că se face, dar se știe dinainte cine câștigă, și lucrul a ieșit cum a ieșit și noi suntem fără bani.
Primesc zilnic sute de telefoane și nu știu ce să le mai spun la oameni. Sunt disperați, s-au luat după datele anunțate, de pe data de 8 aprilie 2016 se uită în conturi și nu văd nimic. Vin la ei creditorii și le cer banii. Sper ca primul ministru să vadă zilele astea să verifice ce s-a întâmplat, spune Baciu.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata integrală a subvenției pe suprafață de pe data de 8 aprilie 2016. Cu excepția plății pe înverzire, celelalte scheme care compun această subvenție au fost autorizate la plată. APIA a autorizat și schema de plată pentru micii fermieri, maxim 1.250 euro/exploatație pentru fermele sub 7 ha.
Bugetul alocat pentru plata tuturor subvențiilor din agricultură pentru campania 2015 este 1,59 de miliarde de euro. Până la această dată, s-au plătit aproximativ 550 de milioane de euro. Grosul banilor, peste un miliard de euro, încă nu a fost împărțit fermierilor care au solicitat subvenții prin cererea unică de plată.
Termenul limită pentru plata tuturor subvențiilor aferente campaniei 2015 este 30 iunie 2016.
Liderul LAPAR mai spune că l-a prins pe primul ministru Dacian Cioloș bine dispus și că discuția a fost una degajată. Dacian Cioloș are expertiză în domeniul agricol, a fost comisar european pentru Agricultură, a fost ministru al agriculturii și îi este ușor să înțeleagă ce se petrece în acest moment în agricultură. Alte subiecte pe care l-a discutat fermierul-șef cu premierul privesc chestiuni fiscale care țin de Ministerul Finanțelor, înființarea Camerelor Agricole și a Fondului Mutual.
Primul ministru Dacian Cioloș (stânga) și Laurențiu Baciu, liderul LAPAR. Imagine surprinsă în timpul întâlnirii