MILIARDE DE EURO DE LA UNIUNEA EUROPEANĂ! În perioada actuală de programare au intrat în țară 10 miliarde de euro, bani încasați de la UE. Mă refer la toate fondurile europene, care înseamnă atât coeziune, cât şi investiţiile în agricultură, inclusiv plăţile directe cu care suntem la zi, după cum bine ştiţi de la domnul ministru Daea, plăţi directe de la fermieri, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, joi seara, la Antena 3.
Fondurile europene intrate până în prezent în România, atât fondurile de preaderare, cât mai ales fondurile postaderare, începând cu anul 2007 şi până în prezent, practic au intrat în ţară 46 de miliarde de euro, din care numai în perioada actuală de programare au intrat aproape 10 miliarde de euro. Aceşti bani sunt încasaţi de România, bani pe care i-am primit de la UE. Mă refer la toate fondurile europene, care înseamnă atât coeziune, cât şi investiţiile în agricultură, inclusiv plăţile directe cu care suntem la zi, după cum bine ştiţi de la domnul ministru Daea, plăţi directe de la fermieri. Toate aceste sume înseamnă aproape 10 miliarde de euro intrate în România, a precizat Plumb, la Antena 3.
Până-n 2020, ministrul Fondurilor Europene a spus că vor mai intra 30 de miliarde de euro, suma include plățile directe pentru fermierii români.
După cum bine ştiţi, ne-am asumat prin programul de guvernare ca până în anul 2020, pe toate fondurile alocate României, care sunt de 42,3 miliarde de euro, să intre 30 de miliarde de euro. Asta înseamnă şi zona de agricultură, inclusiv plăţile directe. În ceea ce ne priveşte pe noi, derulate prin Ministerul Fondurilor Europene, asta înseamnă 16 miliarde de euro, a adăugat Plumb.
Surse: Antena 3, Agerpres