Aproximativ 53.000 de fermieri români sunt blocați la PLATA SUBVENȚIILOR, chiar dacă nu fac parte din eșantioanele de control. Este vorba despre agricultori care nu vor încasa sume spectaculoase din subvenții. Și totuși, există motive care împiedică transferul banilor. Aceste motive sunt dezvăluite de șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Fermierii mici, cu exploatații sub 10 ha, sunt cei care compun majoritatea în agricultura din România. Subvențiile pe care le încasează nu sunt uriașe și mulți dintre ei s-ar aștepta să nu fie nicio problemă care să stea între ei și bani. Conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) îi contrazice la acest punct. Sunt multe chestiuni care se pun de-a curmezișul și care trebuie rezlvate în Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS).
Șeful APIA, Nicolae Horumbă, director general adjunct, ia pe rând fiecare motiv care pune frână banilor și-l explică.
Transferul de exploatație. În cazul transferului de exploatație la fermierii mici lucrurile se nuanțează. Plata pentru micul fermier este o sumă din mai multe scheme de plată pe care fermierul le accesează din FEGA. În cazul în care transferul de exploatație se face între doi mici fermieri sau între doi fermieri, unul care este înregistrat în schema de mici fermieri și unul care nu este, lucrurile se complică. Este o situație în care plata trebuie gândită în așa fel încât să se plafoneze la 1.250 euro (maximul sumei acordată pentru schema de mici fermieri). Sunt 7 sau 8 situații pe care le-am reglementat împreună cu colegii de la direcția de specialitate pentru a fi implementate în sistem aceste reguli. Sigur că, fiind atât de diverse spețele, necesită ca setul de reguli să fie bine implementat în sistem, astfel încât să nu avem probleme după aceea.
Sancțiuni multianuale sector vegetal. Sunt fermieri de la care trebuie să recuperăm sancțiunile multianuale și această porțiune de aplicație care ține de autorizarea plăților este încă în testare. Este vorba despre fermierii cărora, în anii trecuți, li s-au calculat sancțiuni multianuale și acum trebuie recuperate. Sunt 7.100 de fermieri în această situație.
Sancțiuni multianuale pe schemele de zootehnie.Trebuie recuperate și aceste sancțiuni. Și asta necesită o dezvoltare foarte riguroasă în partea de calcul și autorizare a plăților.
Sprijin cuplat. Sunt situațiile în care fermierii care au dreptul la schema pentru micii fermieri (maxim 1.250 euro/exploatație/an, pentru agricultorii care lucrează până-n 7 ha) au solicitat și sprijinul cuplat. În cazul acesta, sprijinul cuplat fiind calculat și plătit din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA), la momentul acesta nu avem cuantumul final al plății ca să știm cum trebuie să plafonăm ca să ajungem la maxim 1.250 de euro. Sunt circa 8.700 de fermieri în această situație.
Bifă greșită în cererea de plată. Mai sunt fermieri care în cererea de plată și-au pus bifa de mic fermier, solicitarea schemei de mici fermieri, și după aceea au venit cu retragere din schema respectivă de mic fermier. Și aici sunt niște probleme pe autorizarea lor la plată.
Erori în declarația de suprafață. Am mai avut fermieri care au erori în ce privește declararea pe același amplasament a terenurilor necultivate. După cum știți, începând cu anul 2015 există restricția de a nu putea să declari teren necultivat pe aceeași parcelă, în același amplasament, mai mult de un an. Și atunci a trebuit să dezvoltăm un control administrativ special pentru aceste situații. Majoritatea acestor fermieri au fost deblocați. (deblocarea pentru fermierii din această categorie ar fi făcut-o APIA pe 28 aprilie 2016 n.r.)
Bugetul total alocat plăților directe din agricultură pentru campania 2015 este 1,59 de miliarde de euro. Termenul limită până la care toate subvențiile trebuie să ajungă în buzunarele agricultorilor este 30 iunie 2016.