AU MAI RĂMAS DOUĂ ZILE PÂNĂ LA TERMENUL LIMITĂ! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la 31 iulie 2018 se depun cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul II al anului 2018.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.
Beneficiarii pentru care a fost emis acor-dul prealabil de finan-ţare pentru anul 2018 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţia centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, modificat si completat de OMADR. 263/2017.
Cererea de plată este însoţită de următoarele documente:
1. copie a facturilor de achiziţionare a motorinei emise de vânzător pe numele beneficiarilor și/sau bonuri fiscale de achiziție emise de vânzător, care să conțină obligatoriu CUI/CIF beneficiar, inclusiv pentru bonurile fiscale cu valoare până la 100 euro ;
2. situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziționată și utilizată aferente perioadei pentru care se solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare - Anexa nr.8;
3. în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare, se adaugă, după caz:
- formularul M (Anexa 21) de modificare a datelor de identificare/inregistrare;
- formularul R (Anexa 23) de solicitare rectificare a acordului pentru finanțare
4. copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
5. dovadă cont trezorerie, în cazul în care acesta nu a fost prezentat la cererea de acord pentru finanţare;
La care se adaugă, după caz se adaugă documente specifice pentru sectorul vegetal și sectorul zootehnic. AICI AVEȚI LISTA CU TOATE DOCUMENTELE!
În perioada 2018 - 2020, diferenţa dintre rata accizei stan-dard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 la titlul VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015, cu completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2) - (4) din acelaşi act normativ, şi rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.