OFICIAL APIA! Toți fermierii care solicită plăți directe, plăți compensatorii, în acest an, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), atât cei din sectorul vegetal, cât și cei din sectorul zootehnic, trebuie să facă dovada că sunt fermieri activi. AGROINFO vă pune la dispoziție lista documentelor cu care faceți această dovadă. Lista a fost transmisă de APIA pentru AGROINFO.
DOCUMENTE PENTRU DOVEDIREA CALITĂȚII DE FERMIER ACTIV! ATENȚIE, TERMEN 31 IANUARIE 2020!
- fermierii persoane fizice, care se înregistrează la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) ca PFA/II/IF sau ca persoane juridice, pentru dovedirea calității de fermier activ, pentru asigurarea trasabilității parcelelor și, după caz, a angajamentelor asumate de către fermieri în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, depun inițial cererea unică de plată ca persoană fizică.
După înregistrare ca persoane autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale sau ca persoane juridice, fermierii persoane fizice depun formularul de transfer al exploatației, în condițiile prevăzute la art.28 din OUG nr.3/2015, cu modificările și completările ulterioare, la depunerea notificării privind schimbarea formei de organizare, dar nu mai târziu de data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere.
Persoanele care nu au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară conform art.1 alin 1-4 din Legea 82/24 decembrie 1991 a contabilității - republicată, prezintă dovezile verificabile pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.6 alin.5 lit. a) sau b) din OUG nr. 3/2015, cu modificările și completările ulterioare.
- persoanele juridice care au beneficiat în anul anterior de plăți directe care depășesc cuantumul de 5.000 de euro și care sunt înregistrate ONRC, prezintă cod CAEN din care rezultă activitatea agricolă sau actul de înființare/actul constitutiv/statutul din care reiese că au activitate agricolă, după caz;
- persoanele juridice care au beneficiat în anul anterior de plăți directe care depășesc cuantumul de 5.000 de euro și nu sunt înregistrate la ONRC, sau din ale căror acte de înființare/act constitutitv/statut/regulament de organizare și funcționare al stațiunii de cercetare și a celor aflate în subordinea universităților nu reiese activitatea agricolă (licee agricole, universități, stațiuni de cercetare agricolă, unități de cult, etc.) prezintă la APIA:
a) bilanțul contabil conform Legii 82/1991 a contabilității;
b) jurnalul de venituri și cheltuieli;
c) contul de execuție a bugetului instituție publice și al activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii.
Document APIA
Dovezile verificabile privind îndeplinirea condițiilor de fermier activ pentru persoanele fizice/juridice se prezintă la APIA la depunerea cererii unice de plată și nu mai târziu de data de 31 ianuarie 2020.
- dacă sunteți reprezentați la depunerea cererii de către un împuternicit, acesta va prezenta documentul de împuternicire valid (procura notarială de împuternicire pentru persoanele fizice și delegația de împuternicire pentru persoanele juridice) și copiile CI/BI ale titularului de cerere și împuternicitului (împuternicitul înlocuiește titularul cererii doar în scopul și pentru perioada pentru care a fost emisă împuternicirea).
- documentele specifice schemei/măsurii solicitate, în cazul în care acestea trebuie depuse odată cu cererea unică de plată.
PENTRU FERMIERII CARE SOLICITĂ SUBVENȚIA PENTRU PAJIȘTI PERMANENTE:
- copia cardului exploatației zootehnice în care sunt înregistrate animalele sau adeverința eliberată de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit, din care săm rezulte codul exploatației înscrisă în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE), valabil la data depunerii cererii unice de plată pentru solicitanții de sprijin pentru pajiști permanente.
Alte documente: dacă utilizați apă pentru irigații trebuie să prezentați odată cu depnerea cererii, cel târziu până la termenul limită de depunere a cererii, documentele care dovedesc dreptul de utilizare a apei pentru irigații.