Adama
Agreena
AGRICOVER

Statele UE au liber să decidă pro sau contra OMG

Publicat: 13 ianuarie 2015 - 20:31
Comenteaza   | Video   | Print | Trimite unui prieten

Parlamentul European a aprobat, în 13 ianuarie 2015, o directivă care acordă ţărilor membre UE dreptul de a interzice culturile de organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor, o soluţie de compromis criticată atât de ecologişti, cât şi de producătorii de OMG.

Potrivit agenţiilor de presă Reuters şi AFP, citate de Agerpres, eurodeputaţii au adoptat, cu 480 de voturi pentru şi 159 contra, compromisul convenit în decembrie 2014 cu guvernele Statelor Membre UE pentru a pune capăt acestei dezbateri, blocate de patru ani. Directiva va deveni lege abia după ce va fi aprobată şi de Statele Membre şi publicată în Jurnalul Oficial al UE, ceea ce ar urma să se întâmple în săptămânile următoare.

De ce sunt nemulţumiţi şi ecologiştii şi producătorii de OMG?

Atât ecologiştii, cât şi de producătorii de OMG au criticat rezultatul votului din Parlamentul European. Potrivit ecologiştilor, noua directivă nu este suficient de robustă, în timp ce reprezentanţii producătorilor de OMG s-au declarat nemulţumiţi că statele membre UE vor putea interzice culturile cu OMG din motive neştiinţifice.

De asemenea, EuropaBio, care reprezintă producători de OMG precum Syngenta şi Monsanto, a apreciat că soluţia de compromis a trimis un semnal negativ pentru companiile interesate să investească în Europa. „Acesta este un semnal de oprire pentru inovaţia în Europa”, a declarat preşedintele EuropaBio, Jeff Rowe, citat de Agerpres.

Statele europene au păreri împărţite faţă de OMG, chiar dacă acestea sunt cultivate pe scară largă în America şi în Asia. În timp ce Marea Britanie este favorabilă, multe alte state membre UE, inclusiv Franţa şi Germania, se opun. În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat şi în prezent, soiul de porumb MON810, dezvoltat de compania americană Monsanto.

Vizualizat: 1769 | Video Video | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Videouri atasate

Citeste si:

Cultivarea OMG ar putea rămâne la latitudinea fiecărui stat membru al UE

Cultivarea OMG ar putea rămâne la latitudinea fiecărui stat membru al UE

Guvernele europene și-au dat joi acordul pentru ca autorizarea sau interzicerea cultivării organismelor modificate genetic (OMG) să rămână la latitudinea fiecărui stat membru.

FAO: Contaminările accidentale cu OMG afectează comerţul internaţional

FAO: Contaminările accidentale cu OMG afectează comerţul internaţional

În ultimii zece ani, contaminarea accidentală cu organisme modificate genetic (OMG) a livrărilor de alimente s-a intensificat şi perturbă comerţul internaţional, a constatat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi agricultură (FAO), în urma unei prime anchete, transmite AFP.

Statele UE care se opun OMG-urilor lansează un „apel al ultimei şanse” către CE

Statele UE care se opun OMG-urilor lansează un „apel al ultimei şanse” către CE

Douăsprezece state membre ale UE au lansat miercuri, 13 februarie a.c., un apel al ultimei şanse către Comisia Europeană pentru ca aceasta să renunţe la autorizarea cultivării porumbului modificat genetic TC-1507 pe teritoriul Uniunii Europene, relatează AFP.

LAPAR: Pierdem anual un miliard de euro prin interzicerea cultivării OMG

LAPAR: Pierdem anual un miliard de euro prin interzicerea cultivării OMG

Vicepreşedintele Ligii Producătorilor Agricoli, Marcel Cucu, a declarat recent că România pierde anual un miliard de euro prin interzicerea de către Uniunea Europeană a cultivării organismelor modificate genetic (OMG).

Alte articole in aceasta categorie

Cerere dublă pentru două culturi agricole! Înființarea unui hectar costă 45.000 euro!

Cerere dublă pentru două culturi agricole! Înființarea unui hectar costă 45.000 euro!

12 iunie 2024 - 22:32

Cererea sectorului berii din România pentru orz şi hamei este de două ori mai mare decât cantităţile livrate de fermierii români, susține Asociaţia Berarii României.

Ministrul Barbu, negocieri la MADR: Creșterea nejustificată a prețurilor nu va fi tolerată!

Ministrul Barbu, negocieri la MADR: Creșterea nejustificată a prețurilor nu va fi tolerată!

12 iunie 2024 - 20:47

Ministerul Agriculturii informează că ministrul Florin Barbu a avut o primă întâlnire cu procesatorii din industria alimentară pentru a discuta cadrul pentru instituirea de măsuri de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare.

Investițiile în agricultură au crescut cu 3,2% în acest an!

Investițiile în agricultură au crescut cu 3,2% în acest an!

12 iunie 2024 - 12:39

Investiţiile nete în economie au crescut în primul trimestru din 2024 cu 6,7% faţă de perioada similară a anului trecut, la un total de 34,6 miliarde lei, arată datele Institutul Naţional de Statistică (INS) publicate pe 12 iunie.

Campanie irigații 2024: Ce suprafață cu culturi agricole a fost irigată până acum!

Campanie irigații 2024: Ce suprafață cu culturi agricole a fost irigată până acum!

11 iunie 2024 - 21:36

Peste 1,6 milioane de hectare cu culturi agricole sunt pregătite pentru irigații în acest an și peste 1 milion de hectare este suprafața contractată pentru irigat până pe 10 iunie 2024, potrivit datelor Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

Subvenția APIA de 101 euro/ha plătită AZI! Câți fermieri, crescători de animale primesc sprijinul!

Subvenția APIA de 101 euro/ha plătită AZI! Câți fermieri, crescători de animale primesc sprijinul!

11 iunie 2024 - 19:56

Care sunt primii fermieri care primesc de la APIA sprijinul cuplat vegetal (SCV) pentru anul de plată 2023.

AZI: Sprijinul cuplat, la plata APIA! Sume pe hectar și cap de animal!

AZI: Sprijinul cuplat, la plata APIA! Sume pe hectar și cap de animal!

11 iunie 2024 - 16:08

APIA anunță fermierii că a început autorizarea la plată către fermieri a sumelor pe care aceștia le au de primit în contul sprijinului cuplat vegetal și zootehnic.

Bani pentru fermierii, crescătorii de animale care așteaptă subvențiile APIA!

Bani pentru fermierii, crescătorii de animale care așteaptă subvențiile APIA!

10 iunie 2024 - 23:57

Fermierii, crescătorii de animale pot lua credite în contul subvențiilor APIA pe care le au de primit pentru acest an.

Date oficiale: Suprafața APIA cu cadastru finalizat!

Date oficiale: Suprafața APIA cu cadastru finalizat!

10 iunie 2024 - 22:05

Mai puțin de 7% din comunele din România au cadastrul finalizat până la această dată, potrivit datelor comunicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) la finalul lunii mai 2024.

Cerințele minime care vă pot lăsa fără ajutorul de 70.000 de euro!

Cerințele minime care vă pot lăsa fără ajutorul de 70.000 de euro!

10 iunie 2024 - 20:41

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează care sunt cerințele minime de eligibilitate care trebuie respectate pentru a primi ajutorul de maximum 70.000 de euro pe proiect pentru instalarea tinerilor fermieri.

Condiții necesare ajutor AFIR achiziții utilaje agricole!

Condiții necesare ajutor AFIR achiziții utilaje agricole!

07 iunie 2024 - 21:19

În vederea lansării sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.ro, versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, componenta 4.1.1. prin care se finanțează achiziții simple de utilaje agricole.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibrizii Field Shield fac diferenţa în condiţii de secetă accentuată

Hibrizii Field Shield fac diferenţa în condiţii de secetă accentuată

Hibrizii Field Shield fac diferenţa în condiţii de secetă accentuată! Un interviu cu Daniel Grosz, director tehnic Bayer Crop Science România pe zona de vest.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

În autobuz

În autobuz
O taxatoare se apropie într-un autobuz de un tip: Detalii