În primele patru state producătoare de grâu ale UE (63% din producţia de grâu a UE în 2014) starea culturilor este bună.
În Franţa, suprafaţa totală de grâu este de aşteptat să se menţină la un nivel similar cu cel din anul trecut, cca. 5,01 mil. ha, cu o foarte uşoară scădere a suprafeţei semănate cu orz.
Singura regiune în care există unele motive de îngrijorare pentru grâu este Rhone Alpes, unde ploile abundente au întârziat semănatul. Condiţiile meteo favorabile din ultimele săptămâni au declanşat înfrăţirea, astfel că starea culturii de grâu este bună, raportat la media ultimilor patru ani.
O creştere a suprafeţei semănate a fost estimată la grâul dur, aceasta din cauza marjelor brute atractive la această cultură.
La rapiţă s-a înregistrat o reducere a suprafeţei semănate. Este de aşteptat ca o parte din suprafaţa astfel disponibilizată să fie semănată în primăvară cu in, soia şi mazăre.
În Germania, suprafaţa însămânţată cu grâu şi orz este uşor mai mare decât anul trecut, în timp ce suprafaţa semănată cu secară s-a redus. Condiţiile meteo din această toamnă au favorizat o creştere vegetativă puternică, în special la rapiţă, ceea ce provoacă îngrijorare în cazul unui posibil îngheţ în timpul iernii. Fermieri din nordul Germaniei au redus suprafaţa cultivată cu orz. Culturile de grâu se prezintă într-o bună stare de vegetaţie, în unele zone fiind chiar prea avansată pentru această perioadă.
Polonia - suprafaţa semănată în această toamnă a înregistrat o uşoară scădere comparativ cu toamna anului trecut, la 4,25 - 4,30 mil. ha cumparativ cu 4,32 mil. ha în toamna 2013. Analiştii pieţei apreciază că preţurile nu au fost favorabile unei creşteri a suprafeţei cultivate cu cerele de toamnă în Polonia. Cu toate acestea, lipsa unor culturi alternative pentru fermieri au făcut ca suprafaţa semănată în această toamnă să fie relativ similară cu cea de anul trecut. Suprafaţa cultivată cu rapiţă ar putea fi puţin mai mică decât anul trecut, fiind apreciată la 800 mii hectare.
În Marea Britanie primele estimări semnalează o creştere a suprafeţei totale semănate în această toamnă, chiar în condiţiile în care s-a înregistrat: un declin de 5% al suprafeţei semănate cu grâu; o creştere de 12% la orz; o scădere de 13% pentru ovăz şi o reducere cu 4% a suprafeţei semănate cu rapiţă. Motive de îngrijorare există din cauza creşterii vegetative relativ avansate pentru această perioadă şi a pericolului de îngheţ.
Detalii privind starea culturilor de toamnă în UE găsiţi în revista Ferma – decembrie 2014!