Adama
Vinasa Rompak

ȘEFUL AFIR: LANSĂM O LINIE DE FINANȚARE FOARTE AȘTEPTATĂ DE FERMIERI!

Publicat: 02 august 2018 - 11:37
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

LANSARE LINIE DE FINANȚARE! Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale anunță deschiderea sesiunii de primire a proiectelor pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate europene, începând din data de 2 august 2018. Fondurile disponibile sunt în valoare de 6.108.739 milioane de euro, anunță AFIR, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.

Finanțarea proiectelor se asigură prin Submăsura 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la scheme de calitate” a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 și se acordă fermierilor şi grupurilor de fermieri legal constituite care participă pentru prima dată la o schemă de calitate a Uniunii Europene – Denumire de Origine Protejată (DOP), Indicaţie Geografică Protejată (IGP), Specialitate Tradiţională Garantată (STG), Menţiunea de calitate facultativă „produs montan” și Produse ecologice.

De asemenea, sunt finanțate și proiectele prin care se asigură participarea pentru prima dată la schemele de calitate pentru băuturi alcoolice – Denumire de origine controlată (DOC), pentru vinuri de calitate, Indicatie Geografică (IG), pentru vinuri de calitate și Băuturi spirtoase cu Indicaţie Geografică.

„Această linie de finanțare este foarte așteptată de către asociațiile și organizațiile fermierilor, pentru că oferă un sprijin consistent care va contribui la introducerea pe piaţă a unor produse agricole și alimentare care depăşesc semnificativ standardele comerciale ale produselor de larg consum. De asemenea, prin finanțarea acordată pentru aderarea la o schemă de calitate eligibilă se va asigura  și o mai mare recunoaștere a calității produselor locale”, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Fondurile totale disponibile pentru sesiunea din acest an prin submăsura 3.1 sunt în valoare de 6.108.739 de euro, iar intervalul de primire a cererilor de finanțare este cuprins între 2 august 2018, ora 9:00 și 31 decembrie 2018, ora 16:00.
Întocmirea cererilor de finanțare se realizează conform Ghidului solicitantului și a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe pagina de internet a AFIR – www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, iar depunerea documentației se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenției.

Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (31 decembrie 2018, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii. În primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere și sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.

Sprijinul public se acordă sub forma unui stimulent anual, pe o perioadă de maxim 5 ani consecutivi de la aderarea pentru prima dată la o schemă de calitate si este în valoare de maxim 3.000 de euro pentru exploataţie.

Pentru această submăsură pragul minim este de 10 puncte şi reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate beneficia de finanţare nerambursabilă.

Cheltuielile eligibile sunt reprezentate de costurile fixe suportate de fermieri/grupurile de fermieri ca urmare a participării acestora într-o schemă de calitate și cuprind:

costurile aferente aderării la o schemă de calitate eligibilă, conform verificării documentației de autoritatea competentă și organismul de certificare respectiv, tarifele percepute de organismele de certificare în cadrul procesului de certificare pentru inițierea certificării, controlul solicitantului, cheltuielile aferente testării în urma căreia se certifică conformitatea cu specificațiile de calitate, evaluarea dosarului solicitantului;
contribuţia anuală de participare la schema de calitate către Organismul de control/certificare;
cheltuielile aferente controalelor necesare pentru verificarea respectării specificaţiilor schemei pentru verificarea specificațiilor de îndeplinire a conformității anuale.

Dintre cheltuielile neeligibile, amintim câteva tipuri: cheltuielile suplimentare de testare a rezultatelor ca urmare a încercărilor nereușite sau a retestării în urma constatării neregulilor de către organismul de control, costurile și analizele efectuate pentru activitățile de autocontrol, costurile inspecțiilor și/sau analizelor efectuate în urma constatării neregulilor de către organismul de control etc.

Vizualizat: 3030 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii