Adama
Vinasa Rompak

SCHEMA de PLATĂ care DEPINDE de DATĂ!

Publicat: 26 decembrie 2016 - 16:19
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

SUBVENȚIA ȘI ABERAȚIA! Schimbarea datei istorice sau eliminarea ei, o aberație de care depinde încasarea ajutorului național tranzitoriu din zootehnie (ANTZ) pentru specia bovine, este o decizie riscantă, susține Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR).  Eliminarea acestui termen de referință ar putea însemna înjumătățirea bugetului destinat fermierilor români.

Data istorică sau termenul de referință de care se ține seama la acordarea ajutorului național tranzitoriu pentru bovine este 31 ianuarie 2013. Concret, cei care au deținut bovine la această dată vor încasa subvenția chiar dacă între timp și-au vândut animalele și nu mai au nici urmă de vaci în ferme.

Fermierii români au cerut cu insistență ca această dată să fie 1 ianuarie 2017, să nu mai încaseze bani cine nu mai are animale. Pe listele de plată ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se vor găsi, în continuare, ca eligibili pentru primirea subvenției și cei care și-au vândut demult animalele și care nu mai au grija lor. În schimb, cei care au cumpărat bovine, ulterior acestei date, ar putea rămâne fără banii din subvenție, doar cu grija animalelor care trebuie hrănite.

Este aberant și nedrept însă schimbarea datei istorice sau eliminarea ei ar putea însemna pierderea unor bani și tot fermierul săracul ar fi cel dezavantajat.

Eu sunt pentru schimbarea datei de referință, dar nu este atât de ușor. Nu trebuie să insistăm. Avem două posibilități. Fie mergem pe dată istorică și atunci folosim tot pachetul financiar. Fie cuplăm de producție și pierdem 50% din bani. Lumea nu înțelege, dar în cadrul ajutorului național tranzitoriu (ANTZ) la specia bovină sunt 5 componente bugetate. Nu pot să iau banii de la una să-i mut la alta.

Am subvenția pentru vacă lactantă, am subvenția pentru carcasă sub 8 luni, subvenția pentru carcasă peste 8 luni, subvenția pe tona de lapte și al cincilea element, 60% din tot pachetul financiar se alocă pentru această componentă,  și anume extensificarea. Ce înseamnă acest lucru? Ferma de vaci cu minim 50 ha de pășune în proprietate. Or, câte exploatații cu 50 ha pășune în proprietate avem?! Și atunci, avem variante, cuplăm, dar pierdem jumătate din bani pentru că nu o să avem la cine să-i dăm și nu putem depăși anumite plafoane.

Nu e ca la sprijinul cuplat că împărțim bugetul la numărul de capete de animale eligibile sau la hectarele eligibile și folosim toți banii. Nu! Sunt limitate sumele. Ai o marjă foarte mică de a jongla în schemă. Sau te duci pe data istorică și iei tot.

Mai este un aspect important. În 2020, această sumă va ajunge la 50% față de suma alocată pentru 2015. A scăzut cu 25% și scade anual cu 5%. E o subvenție care se acordă în sistem regresiv. Or, dacă acum le tot frecăm, și așa suntem singurul stat care avem ANTZ, riscăm să-l pierdem.  Pentru 3-5% din fermieri care nu mai au animale și beneficiază de acest sprijin nu merită să riscăm, declară Claudiu Frânc, exclusiv pentru AGROINFO.

Ajutorul național tranzitoriu este acordat de la bugetul național fermierilor din sectorul vegetal și din sectorul zootehnic.

Vizualizat: 8318 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
ghe
|
12. 26, 2016. Monday 16:38
Cum le mai stie franc pe toate. El care nu mai reprezinta demult pe nimeni...
Probabil pt.ca nu mai are nicio vaca(deci este printre cei 3-5% care au de pierdut) nu vrea schimbarea datei de referinta.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii