LOVITURĂ DE GRAȚIE! Paul Magnette, șeful guvernului regional valon, pledează pentru ieșirea din Uniunea Europeană a unor țări din Europa de Centrală și de Est, inclusiv România! Paul Magnette a declarat că ar fi "de dorit" "un Rumaxit, Polxit, un Ungrexit, un Bulgxit", care să urmeze ieșirii Marii Britanii din Uniune, scrie cotidianul Le Monde, care a preluat un interviu acordat de politicianul belgian publicației L'Echo.
Un "federalist rănit" și "poate primul dintre euroscepticii socialiști", așa se definește Paul Magnette. Fost director al Institutului de Studii Europene ale Universității Libere din Bruxelles, a oferit un diagnostic ultra-critic asupra evoluției UE.
El a declarat că speră într-un scenariu care să clarifice viitorul european, mai precis o negociere "dură, dar echilibrată" cu Londra, care ar inspira țări din Europa Centrală și de Est, poate și Danemarca și Suedia, potențial tentate la rândul lor de negocierea de acorduri comerciale, de parteneriate și, în final, de o ieșire din UE.
Paul Magnette a trasat contururile unei Europe care este deja "pe cale de a se dezintegra", cu țări "care vor deveni neguvernabile sau guvernate de nebuni".
În viziunea sa, unul din răspunsurile la Brexit, și anume promisiunea unei relansări a apărării Europei, este insuficient, pentru că, fără britanici, aceasta se reduce la Franța. Magnette îndeamnă, de aceea, mai degrabă la încheierea de acorduri cu statele din Maghreb și din restul Africii.
Prim-ministrul valon a fost foarte critic și față de Comisia Europeană, care se amestecă "în afaceri naționale extrem de sensibile", dar se dovedește incapabilă să atace frauda fiscală sau să gestioneze problema migranților, Bruxellesul fiind, în opinia sa, simbolul "elitelor complet deconectate de lume".
Paul Magnette, care nu își ascunde ambițiile de a juca la un moment dat un rol în plan european, și-a definit deja programul propriu, printre obiective aflându-se sfârșitul dereglementării sociale și fiscale pe care a antrenat-o crearea monedei euro, în virtutea logicii monetariste a Germaniei.
El mai propune stoparea tuturor negocierilor vizând tratate bilaterale sau multilaterale, în favoarea unor acorduri comerciale "pure", un efort masiv pentru asigurarea independenței energetice și lupta împotriva schimbărilor climatice, mutualizarea unei părți a datoriilor naționale și un vast plan de investiții, "un plan Juncker la puterea 100".
Chiar dacă fermierii români primesc printre cele mai mici subvenții pe suprafață din Europa, ieșirea României din UE ar putea însemna o lovitură de grație. Sunt peste 80 de scheme de sprijin financiar, în acest moment, în agricultura din România, finanțate din foncuri europene. Plafonul alocat de UE României pentru plata subvențiilor, pentru anul 2017, este de peste 1,7 miliarde de euro.
(Surse: cotidianul Le Monde, Agerpres)