Adama
Vinasa Rompak

România vrea să păstreze SAPS până în 2020, inclusiv

Publicat: 22 iulie 2014 - 22:37
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

România doreşte să menţină 'Plata directă pe suprafaţă' (SAPS) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) până în anul 2020, inclusiv, au arătat, marţi, oficiali ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit unui comunicat al ministerului cu privire la consultările programate cu fermierii, la discuţii au participat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, secretarii de stat din minister Daniel Botănoiu şi Peter Tamas Nagy, directorul general al APIA, dar şi directori din cadrul direcţiilor de specialitate ale MADR.
Aceştia au prezentat mai multe propuneri, care se află în prezent în dezbatere publică cu asociaţiile fermierilor.

În ceea ce priveşte 'Plata directă pe suprafaţă' (SAPS), din FEGA, propunerea României este de a o menţine, până în anul 2020 inclusiv. Totodată, trebuie definită noţiunea de 'Fermier activ', stabilind deciziile privind excluderea de la plăţi directe a unor anumite tipuri de beneficiari.
În acest sens, s-a discutat dacă România întocmeşte o lista neagră a entităţilor excluse de la plăţile directe, suplimentar faţă de lista neagră a Uniunii Europene care este obligatorie.

Plată redistributivă pentru primele 30 de hectare
O altă propunere a MADR vizează 'Plata redistributivă' (din FEGA) care reprezintă o plată facultativă, posibil de acordat pentru primele 30 de hectare, indiferent de mărimea exploataţiei. România propune ca, în cazul primelor 30 de hectare, să se plătească 5 euro/hectar pentru primele 5 hectare şi circa 45 euro/ha pentru restul de 25 de hectare.
Ministerul de resort consideră că aplicarea plăţii redistributive pe două nivele şi cuantumurile stabilite vor ajuta la comasarea terenurilor, contribuind la constituirea de ferme de peste 5 hectare, fără, însă, a determina fărâmiţarea exploataţiilor de mărime medie şi mare, viabile economic, prin ieşirea unor terenuri de sub arendă.

Transfer de la Pilonul I la Pilonul II, în anii 2015, 2016 şi 2017
Cu privire la 'Transferul între piloni' - facultativ, de la Pilonul I plăţi directe la Pilonul II dezvoltare rurală, fie invers, MADR propune realizarea acestui transfer de la Pilonul I - plăţi directe - la Pilonul II - dezvoltare rurală, în anii 2015, 2016 şi 2017, pentru a susţine schema pentru micii fermieri din PNDR, care prevede acordarea a 120% din nivelul plăţilor directe fermierilor care îşi încetează activitatea agricolă.
În privinţa 'Reducerii plăţilor' (plafonării), aceasta nu se va aplica, deoarece România propune acordarea plăţii redistributive în cuantum de peste 5% din plafoanele naţionale anuale FEGA, aspect agreat de MADR cu Asociaţiile fermierilor la finalul anului 2013.
“O altă propunere discutată a vizat 'Înverzirea'. Pentru a primi plata pentru înverzire (din FEGA), care reprezintă 30% din plafonul naţional anual, beneficiarii trebuie să respecte anumite condiţii: diversificarea culturilor, menţinerea păşunilor permanente şi prezenţa zonelor de interes ecologic pe suprafaţa agricolă. În acest sens, este necesară notificarea listei zonelor de interes ecologic (ZIE) pe suprafaţa agricolă”, se arată în comunicatul citat.
Consultările cu privire la plăţile directe (Pilonul I) au avut loc în contextul în care, potrivit noii Politici Agricole Comune aferente perioadei 2015-2020, statele membre au obligaţia să notifice Comisiei Europene, până la 1 august 2014, opţiunile lor legate de aplicarea acestor plăţi.

Vizualizat: 2095 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii