Potrivit celor mai recente estimări, producţia de zahăr în Uniunea Europeană va înregistra sezonul viitor o scădere de 5,4 la sută din cauza randamentelor inferioare şi a incertitudinilor legate de achiziţia materiilor prime.
Pentru anul de comercializare 2012-2013, care va începe în luna octombrie, Comisia Europeană mizează pe o producţie de 17,6 milioane tone metrice de zahăr, cu un milion de tone mai puţin decât s-a obţinut în sezonul actual. Randamentul producţiei va scădea de asemenea, de la 11,6 la 11,1 tone la hectar.
Franţa, care este principalul producător de zahăr din blocul comunitar, va înregistra o producţie de 4,62 milioane tone, cu 160.000 tone mai puţin decât în sezonul 2011-2012. În schimb Germania, al doilea producător european, estimează o creştere de 1,8 ceea ce înseamnă un total de 4,34 milioane tone metrice. Pe de altă parte, Polonia, al treilea mare cultivator de sfeclă de zahăr de pe continent, prevede o scădere a producţiei, de la 1,91 milioane tone la 1,64 milioane tone.
Preţul de comercializare a zahărului alb în Uniunea Europeană este în medie de 716 euro tona, cel mai înalt nivel din iunie 2006, în timp ce la Bursa de mărfuri de la New York tona de zahăr cu livrare ulterioară este tranzacţionată cu 615 dolari (echivalentul a aproximativ 502 euro).