ANCHETA DNA! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) anchetează aproape în fiecare județ cine beneficiază de subvențiile pentru pășuni și dacă aceste subvenții sunt încasate legal de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Un primar și președintele unei asociații de fermieri sunt trimiși în judecată fiind acuzați că au încasat ilegal subvenții pe pășune care, însumate, ajung la peste jumătate de milion de euro.
Într-un singur județ, Suceava, au fost încasate ilegal de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură subvenții pentru pășune în valoare totală de peste jumătate de milion de euro. Implicați sunt doi primari, un consilier primărie și președintele unei asociații de fermieri.
Potrivit comunicatului transmis de Direcția Națională Anticorupție (DNA), primarul comunei Stulpicani din județul Suceava, Vasile Ostanchi a încheiat un contract de arendare, prin care a fost transmis cu titlu gratuit dreptul de folosință asupra suprafeței de 235,40 ha teren, pășune care aparține comunei Stulpicani, pentru o perioadă de 6 ani, unui localnic, Petrea Dumbravă. Contractul ar fi fost încheiat între primar și respectivul fără a exista o hotărâre de consiliu local.
În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că în perioada 2010 - 2014, Petrea Dumbravă a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente cu un conținut nereal, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin direct pe suprafață, pentru suprafața de pășune pe care i-a arendat-o primarul, 235,40 ha. Nu doar primarul l-a ajutat să încaseze ilegal subvenția pe pășune, respectivul a fost ajutat și de un consilier principal din cadrul primăriei comunei, cu care, coincidență sau nu, are același nume. Subvențiile pe pășune obținute de la APIA sunt cifrate la suma de 1.307.075 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a următorilor:
DUMBRAVĂ PETREA pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
OSTANSCHI VASILE, la data comiterii faptelor primar al comunei Stulpicani, județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
DUMBRAVĂ GEORGETA, la data faptei consilier principal în cadrul Primăriei comunei Stulpicani, județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, se arată în comunicatul DNA.
În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În același județ, președintele unei asociații a utilizatorilor de pășune a obținut de la APIA subvenții pentru pășune folosind acte false. Magdalina Radu a fost ajutată de fratele ei, primar.
În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că în perioada 2010 - 2014, Magdalina Radu, președinta ASOCIAȚIEI UTILIZATORILOR DE PĂȘUNE RUNCUL VĂII MOLDOVEI, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false și inexacte în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin direct pe suprafață, pentru suprafețe de pășune pe care nu le deținea în realitate.
Magdalina Radu a fost ajutată să încaseze de la APIA banii care nu i se cuveneau de fratele ei, Constantin Moroșan, primarul comunei Valea Moldovei. Astfel, la data de 19 martie 2014, primarul comunei Valea Moldovei, a încheiat cu sora sa un contract de închiriere a 280 ha pășune, obținându-se în mod direct un folos pentru aceasta din urmă, constând în acordarea preferențială, cu încălcarea dispozițiilor legale, a folosinței terenurilor cu destinația de pășune și posibilitatea ca aceasta să obțină subvenții din fonduri europene.
Magdalina Radu a încasat de la APIA 1.200.511 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Radu Magdalina și Moroșan Constantin. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Președinta asociației utilizatorilor de pășune ”Runcul Văii Moldovei” este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, iar fratele ei, la data faptelor primar al comunei Valea Moldovei, județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
ASOCIAȚIA UTILIZATORILOR DE PĂȘUNE RUNCUL VĂII MOLDOVEI este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.