Adama
Vinasa Rompak

PRIMA DECLARAȚIE a MINISTRULUI AGRICULTURII de când FERMIERII AU INTRAT în GREVA FOAMEI!

Publicat: 02 august 2016 - 06:59
2 comentarii   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

REACȚIE MINISTRUL ACHIM IRIMESCU. AGROINFO a încercat luni, 1 august 2016, să-l contacteze pe ministrul agriculturii Achim Irimescu. Situația la Minister era explozivă. Trei fermieri erau deja în greva foamei în fața instituției. Secretarul de stat Daniela Giurcă și-a recunoscut neputința în fața reprezentanților fermierilor. Într-o așa stare tensionată, ce ne-a spus ministrul Achim Irimescu?

AGROINFO l-a contactat telefonic pe ministrul Achim Irimescu. După câteva apeluri, ne-a intrat mesageria în limba spaniolă. Semn că ministrul agriculturii nu se află în România. Se pare că Achim Irimescu era luni, la orele dimineții, încă în Argentina. La ora la care noi încercam să dăm de ministrul Irimescu, în fața Ministerului Agriculturii, fermierul Costel Caraș și-a instalat un scaun, lada frigorifică cu apă și a început greva foamei, așa cum a promis de sâmbătă, 30 iulie. Un alt fermier, Adrian Vlad din Stoenești, Argeș, i s-a alăturat imediat. Nu au trecut multe ore și un alt agricultor din Vedea de Giurgiu s-a aliniat lângă gardul Ministerului Agriculturii, pe o căldură sufocantă care a sărit bine la soare de 40 de grade Celsius.

În clădirea Ministerului Agriculturii, din Bulevardul Carol, în tot acest timp se purtau negocieri. De fapt, este impropriu spus negocieri. Fermierul Zolatn Haller, președintele Asociației Crescătorilor de Bălțată Românească și Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Vite de Carne încercau să-l convingă pe secretarul de stat Daniela Giurcă să le plătească fermierilor români subvențiile restante.

Suntem în august deja, luna a opta, și țăranul nostru încă nu și-a primit banii la care are dreptul pe cap de vacă, pe oaie, unii și nu sunt puțini pe terenul lucrat. Dezamăgirea a fost cruntă când secretarul de stat le-a spus fermierilor că nu are ce să facă. Adică, tocmai secretarul de stat care are în subordine Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) nu are ce să facă! Atunci, cine poate rezolva necazul fermierilor?!

Nicolae Horumbă, director general APIA, prezent la discuții, le-a spus fermierilor că sunt plătiți pe zi maxim 2.000 de agricultori. Banii din subvenții nu pot fi virați la mai mulți fermieri. De ce? Nu se știe, în condițiile în care sistemul informatic APIA este funcțional și bugetul pentru plata acestor subvenții a fost deja aprobat. După terminarea negocierilor, Dumitru Grigorean li s-a alăturat fermierilor greviști.

Asta era atmosfera când AGROINFO i-a expediat ministrului agriculturii un mesaj cu ce se întâmplă în curtea sa, în Ministerul pe care-l conduce. Achim Irimescu ne-a transmis în această dimineață, marți, 2 august, la ora 5.22 următoarea declarație:

La prânz ajung în țară și o să discutăm să vedem ce putem face, ne-a transmis ministrul agriculturii.

Aseară, la orele 19, Ministerul Agriculturii ne-a transmis un comunicat în care ne anunța că fermierul Costel Caraș și-a primit subvențiile ieri, luni 1 august, în ziua în care a declanșat greva foamei. De asemenea, ne mai informa Ministerul, și dosarul pentru subvenții al fermierului Dumitru Grigorean a intrat în procesare.

Dar pentru fermierul Grigorean e mai dificil să fie achitate subvențiile pentru că fermierul crește vite de carne, iar din sistemul informatic APIA lipsește modulul pentru plata subvenției la bovină de carne. Nu a fost implementat și nici testat. Mai durează.

La jumătate de oră după comunicarea Ministerului Agriculturii, Agenția de Plăți ne-a transmis un comunicat cu același conținut, cu punct și virgulă.

Fără să fie impresionați de comunicările care curgeau de la cele două instituții, ambele situate pe Bulevardul Carol, una în fața celeilalte, aseară, la orele 23, greviștii foamei erau încă instalați în fața Ministerului Agriculturii. Imaginile au fost surprinse de Angus România.

greva-noaptea-2_b

Fermierul Costel Caraș din Brănești, Ilfov, grevistul foamei

greva-noaptea_b

Fermierul Adrian Vlad din Stoenești, Argeș, grevistul foamei

Vizualizat: 10430 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   
2.
Fermier Distrus
|
08. 03, 2016. Wednesday 00:19

Fraților haideți să mergem și noi acolo ați văzut ce repede se dau banii acolo. Noi am greșit de stăteam la cozile de la bănci și banii erau în fata ministerului. Mâine mă duc la minister poate până seara îmi băga banii si nu îmi mai i-au ăștia cu leasingul utilajele din curte.

1.
bombix
|
08. 02, 2016. Tuesday 08:24

Respect domnilor grevisti. Rusine APIA?!

Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii