Studiile Departamentului pentru economie şi agricultură al Universităţii de stat din Ohio (USA) arată că apetitul Chinei pentru soia constituie un motor economic mai important decât utilizarea porumbului pentru etanol.
Astfel, din totalul producţiei de porumb a SUA, cota utilizată pentru producerea de etanol a fost, până în 2001, sub 5%; după anul 2005 de peste 10% şi de peste 20% începând din 2008.
În anul de comercializare recent încheiat (2012/2013), cca 29% din totalul producţiei de porumb boabe din SUA a fost utilizată pentru producerea de etanol. Pentru anul de comercializare în curs, utilizarea porumbului pentru producţia de etanol este de aşteptat să scadă sub 27%, ceea ce va avea ca rezultat o disponibilitate mai mare pentru utilizarea porumbului în hrana animalelor.
Creşterea masivă a cererii de soia pentru piaţa chineză a început în anii 1990.
În ceea ce priveşte raportul dintre suprafaţa ocupată pentru cultura porumbului pentru etanol, respectiv soia pentru export, acesta este net în favoarea soiei. Astfel, studiul arată că în 2005 erau necesare cca 3,24 milioane hectare porumb şi 12,55 milioane hectare soia. Până în 2012, necesarul terenului utilizat pentru cele două culturi, porumb pentru etanol şi soia pentru export în China, a fost de 7,7 milioane hectare, respectiv 24,7 milioane hectare.
Preţul porumbului în SUA a ajuns acum la un punctul în care utilizarea acestuia pentru producerea de combustibil (etanol) este necompetitiv, raportat la preţul ţiţeiului şi, mai ales, la lipsa subvenţiilor guvernamentale.