VESTE PROASTĂ PENTRU FERMIERI! Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat astăzi, 22 februarie, că nu va semna Legea bugetului de stat. Este bugetul rușinii naționale, a spus președintele României. Klaus Iohannis va sesiza Curtea Constituțională a României. Este o veste proastă pentru fermierii care așteaptă plata ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT), care pot fi achitate abia după promulgarea Legii bugetului de stat pentru 2019.
UPDATE! Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale, în urmă cu puțin timp, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2019. INTEGRAL TEXTUL SESIZĂRII AICI!
Bugetul rușinii naționale, acesta este bugetul propus pentru 2019. Este un buget nerealist, cu el încearcă PSD să acopere nereușitele multiple din timpul guvernării. Ei l-au numit bugetul investiției și este prima mare minciună. Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat PSD bugetul 3 luni. În 15 noiembrie trebuia prezentat în Parlament. Vă spun eu. Ei nu vor să se realizeze investiții pentru că nu au bani, de aceea l-au întârziat.
Acum câteva zile, ministrul PSD, întrebat cum e cu spitalele regionale, a dat un răspuns stupefiant: avem bani pentru proiectare. Auzi, în al treilea an de guvernare au bani de proiectare. Ăștia nu vor să realizeze spitalele. Promit și nu fac.
În schimb, dacă e vorba despre ei, au de unde. PSD a avut grijă să aloce sume imense pentru finanțarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD din finanțarea partidelor. De 20 de ori mai mult decât în anul electoral 2016. Pentru asta au bani.
O victimă sigură este administrația locală care va primi mai puțin decât anul trecut. Cum să lucreze primăriile?! Cum să își realizeze investițiile. Vor trebui să abandoneze investiții importante pentru a face față acestui buget.
Există și aspecte de neconstituționalitate. Bugetul rușinii naționale are aspecte clare de neconstituționalitate, nu se respectă obligații asumate de România către UE, se încalcă drepturi fundamentale, se aduce atingere principiului descentralizării.
Pentru toate acestea voi sesiza azi CCR. Aceeași soartă o va avea și legea de aprobare a plafoanelor, a declarat președintele țării, vineri, la Palatul Cotroceni.
Fermierii români așteaptă ajutoarele naționale tranzitorii, atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru sectorul zootehnic. Aceste subvenții, aferente anului 2018, se achită de la bugetul de stat pentru anul 2019. Amânarea promulgării Legii bugetului de stat pentru 2019 blochează nu se știe pentru cât timp plata acestor ajutoare la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Legea bugetului de stat pentru 2019 a fost adoptată de Parlament pe data de 15 februarie 2019 și trimisă președintelui României pentru promulgare pe data de 20 februarie 2019. Astăzi, președintele Klaus Iohannis a declarat că nu va promulga această lege. Va sesiza Curtea Constituțională.
Vă reamintim că Ministerul Agriculturii a stabilit deja plafoanele alocate pentru plata acestor ajutoare, atât pentru zootehnie, cât și pentru vegetal.
Pentru sectorul zootehnic, ajutoarele naționale tranzitorii se acordă pentru anul de cerere 2018 în limita sumei de 162.522,600 mii euro, în echivalent 757.972,901 mii lei, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2019 şi care se distribuie astfel:
a) 22.228,800 mii euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;
b) 93.416,400 mii euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne;
c) 46.877,400 mii euro pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine.
Sunt aprobate și plafoanele maxime ale ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil- ANT 1, precum și pentru culturile de: in pentru fibră - ANT 2, cânepă pentru fibră - ANT 3, tutun - ANT 4, hamei - ANT 5 şi sfeclă de zahăr - ANT 6, care se acordă pentru anul de cerere 2018, în limita sumei de 105.944,000 mii euro, în echivalent 494.101,628 mii lei, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2019 şi care se distribuie astfel:
a) 102.361,800 mii euro, pentru culturile amplasate pe teren arabil;
b) 6,600 mii euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră;
c) 1.656,200 mii euro pentru tutun;
d) 100,800 mii euro pentru hamei;
e) 1.818,600 mii euro pentru sfeclă de zahăr.
Cuantumurile pe cap de animal și pe hectar nu au fost comunicate deocamdată de APIA.