LACĂTUL PE UȘĂ! Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a transmis un ordin tuturor Centrelor județene și locale APIA din țară!
Șeful APIA a transmis un e-mail cu un ordin de serviciu tuturor angajaților APIA din toate județele. Din data de 1 iunie 2017 și până-n data de 11 iunie 2017 NU SE LUCREAZĂ LA APIA! Imediat după transmiterea ordinului, la APIA s-a organizat o videoconferință cu șefii din teritoriu.
Pe surse am aflat că unii dintre funcționari ar fi întrebat dacă pot să meargă la birou în această perioadă, să rezolve probleme legate de controlul administrativ și în teren al cererilor unice depuse de fermieri, proces început deja la APIA. Acestora li s-ar fi răspuns clar că nu sunt pontați pentru că sunt în concediu de odihnă. Așa că, vrând-nevrând, toate Centrele județene și Centrele locale au pus lacătul pe ușă! Niciun angajat APIA din teritoriu nu este la birou în această perioadă. Doar la APIA București ar mai fi ușa deschisă.
Toți funcționarii agenției de plăți au fost trimiși în concediu de odihnă. Angajații APIA au beneficiat, la fel ca în cazul altor angajați de la alte instituții, de zilele libere pentru sărbătoarea de Rusalii, iar de astăzi, marți, 6 iunie 2017, toți lucrătorii APIA au intrat în concediu de odihnă. Agenția de Plăți își va relua munca din data de 12 iunie 2017.
Potrivit Ordinului ministrului agriculturii, din data de 1 iunie și până-n data de 1 iulie, Agenția de Plăți efectuează controlul administrativ și controlul în teren al cererilor unice de plată. În câteva dintre județe, angajații APIA ar fi reușit să finalizeze o parte din controlul administrativ al cererilor unice și să le trimită notificări fermierilor privind supradeclararea suprafețelor de teren, suprapunerea etc.
Ministrul agriculturii, Petre Daea, le-a promis angajaților APIA că îi va trimite în concediu, să se odihnească, imediat după închiderea sesiunii de primire a cererilor unice și expirarea perioadei pentru modificarea cererii, pentru care termenul a fost 31 mai 2017. Ceea ce s-a și întâmplat!