Miza pe orezul african

Ca exemplu este dat Sudanul, ţară care dispune de mari întinderi de pământ ce s-ar putea preta culturilor de orez, însă deocamdată nu valorifică aceste terenuri. În prezent, Africa importă în jur de 40 la sută din necesarul de orez din Asia.

Conform datelor publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), în 2009, producţia de orez nedecorticat de pe continentul african a totalizat 24,43 milioane tone, o creştere de 3,44 la sută faţă de anul precedent, dar în acelaşi timp cererea a crescut cu 4,2 procente. În acest context, valoarea importurilor s-a ridicat la nu mai puţin de 10 milioane tone, la un cost de 4 miliarde dolari.

În următorii zece ani, această situaţie s-ar putea schimba. „Ne aşteptăm ca producţia să se dubleze sau chiar tripleze în Africa”, anunţă specialiştii. În acest sens, Institutul Internaţional de Cercetare a Orezului are în desfăşurare un plan de dezvoltare a infrastructurii agricole de pe continentul african, stimulând cercetarea, creşterea calităţii seminţelor şi a gradului de mecanizare.

Pe termen lung, cererea de orez va creşte tot mai mult în Asia, dar terenurile cultivabile se vor reduce în mod constant, din cauza schimbărilor climatice şi a urbanizării, avertizează specialiştii. Tot ei dau şi soluţia: Africa sub-sahariană, care are un potenţial neexploatat şi în plus dispune şi de importante resurse de apă. Ţări precum Sudan, Mali, Senegal, Ghana sau Delta Nigerului ar putea reprezenta sursele de hrană pentru viitorul omenirii.

China deja investeşte în unele dintre aceste ţări, iar în cazul în care resursele vor fi gestionate în mod corespunzător, de câştigat vor avea şi fermierii africani.

Orezul din această regiune a lumii s-a deteriorat în timp, fiind necesară promovarea de noi soiuri, rezistente la secetă şi boli, inclusiv aşa numitul virus al petelor galbene.