Agroinfo v-a informat deja că sunt pregătite să fie deschise, în această săptămână, două măsuri de finanțare din PNDR 2014-2020. Daniel Constantin a decis că pot fi lansate trei.
Marți, 14 iulie, la ora 14, la sediul Ministerului Agriculturii, ministrul Daniel Constantin anunță deschiderea altor trei măsuri de finanțare. Până acum, sunt la dispoziția fermierilor, cu ghidurile solicitantului în versiunea finală publicate pe pagina AFIR, șapte măsuri de finanțare.
Primele trei măsuri de finanțare au fost deschise pe 25 martie 2015: submăsura 4.1 - investiții în exploatații agricole, submăsura 6.1 - sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și submăsura 19.1 - sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală. Următoarele patru submăsuri de finanțare au fost deschise pe 8 iulie 2015:
- submăsura 4.1a – investiții în exploatații pomicole;
- submăsura 4.2 – sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole;
- submăsura 4.2a - investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol;
- submăsura 6.3 – sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.
În noul PNDR sunt puse la bătaie 9,46 miliarde de euro, 8,12 miliarde de euro reprezintă contribuția europeană și 1,32 miliarde de euro, provin de la bugetul statului.