Adama
Vinasa Rompak

LISTA SUBVENȚIILOR APIA de ACHITAT FERMIERILOR!

Publicat: 29 ianuarie 2017 - 09:23
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

SUBVENȚIILE AȘTEPTATE DE FERMIERI. În momentul în care se dă drumul la PLATA FINALĂ, vor intra toți banii odată, declară Leonard Stafie, director adjunct Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Iași. Concret, agricultorii vor primi și subvențiile pe care le mai au de încasat din sectorul vegetal, dar și cele din sectorul zootehnic.

La plata totală, la plata finală vor intra toți banii odată. Așa a fost și în anii anteriori. Sistemul (Sistemul Integrat de Administrare și Control, IACS n.r.) este pus la punct acum față de anii trecuți când au fost diverse probleme cu sistemul. Singura condiție este să finalizăm noi controalele prin teledetecție și vorbim de o săptămână-două și să se aprobe bugetul Ministerului Agriculturii, spune Leonard Stafie.

Șeful APIA adaugă că sprijinul cuplat, atât în vegetal și zootehnie, ajutoarele naționale tranzitorii (ANT), din vegetal și zootehnie, vor fi alocate în următoarea perioadă. AGROINFO vă pune la dispoziția lista subvențiilor pe care APIA le are de achitat pentru campania 2016.

SCHEME DE PLATĂ DIN VEGETAL

SUBVENȚIA PE SUPRAFAȚĂ - CUANTUM COMUNICAT DE APIA!

Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) - 96,88 euro/ha
Plata pe înverzire, greening - 57,37 euro/ha
Plata redistributivă - primul interval: 1 - 5 ha inclusiv în cuantum de 5 euro/ha; al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 48,85 euro/ha
Plata pentru tinerii fermieri - 22,87 euro/ha
ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) - nu se știe cuantumul

PLATA PENTRU MICII FERMIERI – exploatații agricolae până-n 7 ha, cuantum maxim 1250 euro/exploatație

LISTĂ CULTURI PENTRU CARE SE ACORDĂ SPRIJIN CUPLAT - APIA NU A COMUNICAT CUANTUMUL!

Soia
Lucernă
Orez
Hamei
Sfeclă de zahăr
Cartofi de sămânță
Mazăre boabe pentru industrializare
Fasole boabe pentru industrializare
Cartofi timpurii, semitimpurii și de vară
Tomate pentru industrializare cultivate în câmp
Castraveți pentru industrializare cultivați în câmp
Prune destinate industrializării pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice
Cireșe și vișine destinate industrializării pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice
Caise și zarzăre destinate industrializării pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice
Mere destinate industrializării pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice
Cânepă pentru ulei și fibre

SCHEME DE PLATĂ DIN ZOOOTEHNIE

AJUTOR NAȚIONAL TRANZITORIU (ANTZ). APIA NU A COMUNICAT, PÂNĂ LA ACEASTĂ DATĂ, UN CUANTUM!

ANTZ 7 Vaci de lapte
ANTZ 8 Vite de carne
ANTZ  9 ovine și caprine

SPRIJIN CUPLAT (SCZ).APIA NU A COMUNICAT, PÂNĂ LA ACEASTĂ DATĂ, UN CUANTUM!

SCZ 7.19 ovine
SCZ 7.20 caprine
SCZ vaci de lapte
SCZ bivolițe de lapte

Până la 30 iunie 2017, când este termenul legal de plată, dar eu nu vreau să fiu atât de pesimist să spun 30 iunie, eu sper ca, într-o lună, maxim două, să reușim să facem plățile toate. Toată partea din zootehnie, avem partea de sprijin cuplat din vegetal și o parte din sprijinul pe suprafață. Pare mult, dar din punct de vedere administrativ nu este chiar așa de mult pentru că, fiind pe sistem electronic și fiind cerere unică de plată și intrând deja la avans, cererile au fost deja verificate, a declarat șeful adjunct APIA Iași, pentru Radio Iași.  

Până la data de 30 noiembrie 2016, APIA susține că a plătit avansul la subvențiile aferente campaniei 2016 pentru 754.421 de fermieri. Suma totală autorizată la plată a fost 872.892.154,42 euro.


Vizualizat: 18644 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii