Ilias Papageorgiadis este președintele Asociației Române de Biomasă și Biogaz (ARBIO) și vicepreședintele Federației Pro Agro. A participat la Bruxelles, la negocierile cu Copa Cogeca pentru reprimirea României în organizație ca membru cu drepturi depline. Fragmentul povestit de Ilias Papageorgiadis trebuie cunoscut de toți fermierii. Numai așa vă puteți da seama cum suntem priviți, noi, românii, în Europa.
Federația Pro Agro a fost ținută un timp pe banca de rezervă pentru că nu a reușit să-și achite cotizația la Copa Cogeca, cea mai puternică organizație a fermierilor din Europa. Ilias Papageorgiadis spune că s-au achitat doar serviciile lingvstice, astfel că, în nici doi ani, i s-a cerut României să achite o datorie de 600.000 de euro dacă vrea statutul de membru cu drepturi depline. Această poziție le dă posibilitatea reprezentanților fermierilor români să negocieze chiar și nivelul subvenției pe suprafață. Pentru că fragmentul trimis nouă de Ilias Papageorgiadis este ca o lecție reproducem integral miezul lui.
De la stânga la dreapta: Ilias Papageorgiadis, președintele ARBIO și vicepreședintele Federației Pro Agro, Emil Florian Dumitru, președintele Federației Pro Agro și Florentin Bercu, directorul Federației Pro Agro
Iată cum descrie președintele ARBIO atmosfera din culisele întâlnirii din 24 septembrie, de la Bruxelles, a liderilor fermierilor români cu conducerea Copa Cogeca!
În timp ce mă pregăteam pentru Bruxelles, am aflat că:
- ProAgro a fost în trecut membră a Copa Cogeca. Am plătit doar serviciile lingvistice și nu cotizațiile de membru și am ”reușit” să ne ridicăm la o datorie de 600.000 Euro în mai puțin de 2 ani;
- După această ”realizare”, am fost suspendați (alții spun că am fost scoși afară);
- Nu puteam să ne alăturăm la Copa Cogeca din nou, decât dacă plăteam în avans datoria de 600.000 de euro. Chiar și așa, nu era sigur, ceilalți membri trebuiau să voteze. Până atunci, când o federație a fost într-o astfel de situație, aceasta nu a mai fost acceptată înapoi.
Locurile României pe grupuri și toate drepturile nostre au fost distribuite celorlalți membri. Mass-media din București a decis deja că nu mai avem nici o șansă să ne alăturăm din nou la Copa Cogeca. La ora prânzului, când am stat împreună cu Emil (Emil Florian Dumitru, președintele Federației Pro Agro n.r.) și Pekka Pesonen, secretarul general al Copa Cogeca și unul dintre cei mai influenți și experimentați oficiali europeni, timpul lui era limitat. Zâmbetul său era mai mult ca un avertisment iar ochii lui inteligenți din spatele ochelarilor încercau să decidă dacă era ceva de discutat sau nu.
– Bine ați venit, domnilor. Voi auzi niște scuze, la fel ca în trecut?
– Astăzi, domnule, veți auzi niște argumente și soluții.
Ei bine, de data aceasta lucrurile erau diferite. Uitați de faptul că ”ProAgro încearcă să devină membru al Copa Cogeca, fără a avea fondurile ca să plătească 550.000+ Euro cotizația”. Acum era vorba de România…Parlamentul României a votat în mod unanim pentru o lege nouă care permite Ministerului Agriculturii să plătească participarea fermierilor români la instituțiile reprezentative ale Europei. (De obicei, ne plângem de politicienii noștri, dar în acest caz au acționat prudent, astfel că vor plăti doar când o Instituție Europeană este membră a Dialogului social al Comisiei Europene). Condiția suspensivă este ca o instituție românească să fie deja membră a unei instituții Europene. Pentru 2015 există o sumă pentru trimestrul 4 al anului, în timp ce informațiile noastre cuprind faptul că banii pentru 2016 sunt securizați.
Cu votul Parlamentului și sprijinul Guvernului, puteam juca o carte…..Am folosit mai multe ”arme”: avantajele României și o mulțime de alte mici sau mari fapte care ne-au îngăduit să ne construim poziția, rezumată într-o frază: ”Acum România este pregătită”.
Noi toți știm că România e săracă
După o discuție ”tensionată” cu Pekka Pesonen, am găsit soluția optimă pentru ca România să devină membru al Copa Cogeca acum, dar să plătim banii imediat ce vor fi achitați de Ministerul Agriculturii. Am rezolvat problemele din trecut și ne-am securizat poziția ca membru cu drepturi depline. De fapt România va avea același număr de voturi ca Germania, Franța, Anglia, Italia, Spania și Polonia!
”Totuși țara voastră trebuie să fie prezentată în timpul Praesidia. Se vor ridica multe întrebări din cauza trecutului vostru, în timp ce nu voi putea garanta că membrii noștri vor vota pentru ca România să ni se alăture”. Nu putea fi mai clar de atât …
Am ajuns la clădirea Copa Cogeca și în timp ce ne îndreptam spre locul de întâlnire al Praesedia, discutam și ne pregăteam discursul. Cineva care și-a dat seama că suntem din România a venit la noi, știa trecutul nostru …
- Sunteți din România … veți vorbi astăzi, așa cum am înțeles, da?
– Corect.
– Vă sugerez următoarea strategie. Ar trebui să le spuneți că nu a fost vina voastră că nu ați plătit, pur si simplu nu ați avut banii, nu ați făcut acest lucru intenționat, noi toți știm că România este săracă, ar trebui să existe o excepție…
- România este bogată, domnule. Mulțumim pentru sfat.
– Dar…
– Aș prefera să mor în acest moment, decât să spun aceste lucruri. Mulțumesc.
Încăperea era plină cu 140 de președinți și reprezentanți ai instituțiilor naționale din toată Europa, reprezentând sute de miliarde de euro ... discursul României în Praesidia din Copa Cogeca a fost unul de succes, dacă luăm în considerare că nu s-a pus nici o întrebare și am fost votați din nou să aderăm.
Ce fermieri români sunt cunoscuți de Copa Cogeca!
- Româââââania, da…. Ei bine… pe cine cunosc eu din România? Dl. Botănoiu… este încă secretar de stat?
– Da… și este unul foarte bun, a comentat Emil …
– Știu, duce faimă bună aici în Bruxelles…
– În România aveți pe cineva … Bac…
– Dl. Baciu, președintele LAPAR.
– Da, da. L-am întâlnit acum ceva timp. Cum l-ați descrie?
– Am o foarte bună părere, avem întotdeauna ceva de învățat de la cineva cu asemenea experiență, am replicat, imaginându-mi-l pe Laurențiu Baciu că-mi zâmbește. (discuție cu directorul spaniol al Copa Cogeca n.r.)
PS. Acum noi așteptăm ca Guvernul României să finalizeze procesul și să ne permită să aplicăm pentru sprijinul care ne va permite să plătim la Copa Cogeca și să ne alăturăm acestei organizații. Se întâmplă rar ca o țară să investească o sumă și să primească înapoi de 100 până la 1.000 de ori mai mulți bani pentru cetățenii ei. Nu-i așa că e o afacere bună pentru România?
Ilias Papageorgiadis a renunțat la afacerile pe care le avea în țara natală, Grecia, și s-a stabilit în 2004 în România. Inițial, și-a concentrat activitatea în domeniul imobiliar, fiind proprietarul More Group Companies. În 2009, intră pe domeniul energiilor regenerabile, iar din 2012 deține funcția de președinte ARBIO.
Copa reunește 57 de organizații ale fermierilor europeni, iar Cogeca, 31 de organizații ale cooperativelor agricole. Copa Cogeca reprezintă 28 de milioane de fermieri și familiile lor și 38.000 de cooperative din Europa.