Adama
Vinasa Rompak

INTERVIU EXCLUSIV! FERMIERII din ROMÂNIA, AJUTAȚI DE UNGARIA:15.000 DE EURO/FERMĂ! 10.000 DE FERMIERI, ÎNSCRIȘI!

Publicat: 30 mai 2019 - 19:56
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

PESTE 70 DE MILIOANE DE EURO AJUTOR PENTRU FERMIERII DIN ROMÂNIA! 10.000 de fermieri s-au înscris în aproximativ 10 zile pentru un ajutor de minimis de 15.000 de euro/fermier, acordat printr-un program derulat de Fundația Pro Economica. Banii provin din fonduri europene, dar prin Guvernul Ungariei. Îmi pare rău că porțile nu au fost deschise și la București, ne spune Monika Kozma, director executiv fundație.

Un ajutor de minimis de maxim 15.000 de euro/fermă (70.000 de lei) pentru dotarea fermelor cu utilaje/echipamente agricole, cumpărarea de animale de rasă pentru reproducție, familii de albine, etc. 30 de milioane de euro sunt puse la dispoziția agricultorilor din trei județe printr-un Program de ajutor de minimis derulat de Fundația Pro Economica.

Din 21 mai 2019, de când s-a lansat ajutorul de minimis, și până la 29 mai 2019, în mai puțin de 10 zile, circa 10.000 de fermieri din județele Harghita, Covasna, Mureș, unde se derulează acest program, s-au înscris pentru ajutorul de 15.000 de euro. 90% din cei înscriși sunt fermieri mici, cu exploatații de  3 hectare, 5 hectare, până-n 10 hectare.

De la lansarea, anul trecut, a primei etape a Programului pentru agricultură al Fundației Pro Economica, media a scris că banii provin de la Guvernul Ungariei și că ar fi destinați doar fermierilor de etnie maghiară care trăiesc în România. AGROINFO a discutat, în exclusivitate, cu directorul executiv al fundației, Monika Kozma, coordonatoarea acestui program. Fermierii noștri trebuie să știe ce este cu acest ajutor de minimis, cum pot să beneficieze de bani, de unde vine finanțarea, pentru ce este acordat ajutorul de minimis, care este scopul Programului, de ce Guvernul Ungariei ajută fermierii din România.

VREM SĂ DĂM O MÂNĂ DE AJUTOR FERMIERILOR MICI

AGROINFO:  Derulați un Program de ajutor de minimis exclusiv pentru fermierii din județele Mureș, Harghita și Covasna. Am văzut că este cea de-a treia etapă a acestui program.
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica (în foto): Exact. Sunt deja două sesiuni din Program închise. Prima parte a fost doar pentru localitățile din județul Mureș, zona de câmpie. După aceea, ne-am mutat în județele Bistrița-Năsăud și Cluj, la fel pe zona de câmpie, unde este tradiție în activitatea agricolă. Deci, suntem la a treia sesiune. monika-kozma_b
AGROINFO: Toate cele trei etape ale Programului sunt concentrate pe agricultură? Sunt ajutoare doar pentru fermieri?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Nu toate etapele sunt pentru fermieri. Am avut un apel, proiectele sunt încă în evaluare, pentru întreprinderi mici și mijlocii, prelucrare și procesare produse agricole. Deci, tot așa agricultură, dar nu doar fermierii sunt publicul țintă.
AGROINFO:  Să ne referim la cea de-a treia etapă care este pentru fermierii din cele trei județe. Am înțeles că este vorba despre un ajutor de minimis de maxim 15.000 de euro pentru un fermier. Se adresează fermierilor mici, medii?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Noi așa am formulat apelul că și persoanele fizice și persoanele juridice pot să depună un proiect, dar în majoritate, 90% sunt persoane fizice care apelează la acest ajutor. Chiar nișa asta vrem să o ajutăm noi ca fundație. Deci, să dăm o mână de ajutor pentru fermierii care nu au personalitate juridică. Sunt persoane fizice, dar, totuși, au suprafețe mari, de 3 hectare, 5 hectare, pe care merită să facă agricultură. În cazul în care vorbim despre persoane juridice, sunt întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate, etc. 
AGROINFO: Am văzut că fermierii pot să-și cumpere utilaje agricole, animale de rasă pentru reproducție sau familii de albine.
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Exact. Ce spunem noi este, de fapt, că dorim să ajutăm activitatea primară din agricultură. De aceea, fermierii pot să cumpere utilaje, echipamente agricole, animale de rasă, albine, etc.
AGROINFO:  Presupunem că eu sunt un mic fermier, cum trebuie să procedez ca să obțin acest ajutor? Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinesc?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: După ce ați citit apelul publicat pe site-ul fundației noastre, trebuie să vă înscrieți, este înscriere online. Chiar ieri (29 mai n.r.) însă am închis posibilitatea de înscriere având în vedere că sunt de trei ori mai mulți fermieri înscriși.
AGROINFO:  Câți fermieri s-au înscris?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Am dori să anunțăm într-o conferință de presă cifrele finale, dar ca fonduri, dacă vorbim în euro, avem 30 de milioane de euro alocate pentru această etapă de ajutor de minimis, iar cererea este de trei ori mai mare decât bugetul alocat. De asta am oprit chiar ieri înscrierile pentru că fermierii înscriși sunt deja cu miile, cam 10.000. De obicei, noi așa calculăm, fiecare fermier cere ajutorul maxim (15.000 de euro n.r.). Deci, asta înseamnă că undeva cam 2000-3000 de proiecte eligibile intră în suma alocată. Și din cauza asta, după 10 zile, am închis posibilitatea de a se înscrie în program. Cei care s-au înscris au dreptul de a finaliza proiectul, așa cum a fost anunțat, inițial, până-n 21 iunie. Deci, mai au încă timp să-și adune actele și să depună proiectele. De astăzi, însă, nu mai primim alte înscrieri. Cei care nu s-au înscris până astăzi nu mai au posibilitatea să depună un proiect.
AGROINFO: Fermierii au nevoie de multe acte pentru obținerea ajutorului?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Pe site-ul nostru sunt postate apelurile, și în limba română, și în limba maghiară. Puteți să verificați. Sunt câteva documente care, pe baza legii europene și a celei românești, sunt strict necesare ca să putem să acordăm astfel de finanțări. Chiar am încercat să simplificăm procesul de accesare. Există un formular online de completat, proiectul se depune online, și niște documente: adeverința de la primăria respectivă unde are fermierul terenul, că este înscris cu o anumită suprafață în registrul agricol, adeverință de la ANAF și primărie că nu are datorii către stat. Deci, sunt doar documentele strict necesare pe care credem noi că trebuie să le verificăm. Bineînțeles, ofertele de preț și o descriere a activității și ce fel de investiție, dezvoltare vrea fermierul să facă.

ÎMI PARE RĂU CĂ PORȚILE NU AU FOST DESCHISE ȘI LA BUCUREȘTI

AGROINFO: Banii provin de la Guvernul Ungariei?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Fondurile provin de la Guvernul Ungariei. Cum să zic? Sunt fonduri date prin Guvernul Ungariei, dar e un ajutor de stat european. De asta trebuie să respectăm toate regulile și condițiile care privesc agricultura. Deci, programele astea întotdeauna sunt condiționate de directivele europene și legislația română. Și de ce provin banii din Ungaria? E un răspuns foarte ușor de dat. Pentru că noi, niște oameni din județul Mureș, și nu numai, ne-am propus să facem o strategie și să căutăm bani, am încercat să atragem niște fonduri și până la urmă Guvernul din Ungaria ne-a zis: ok, hai să facem chestia asta. Nu vă spun o mare minune. În momentul actual, chiar de câțiva ani, Ungaria are o dezvoltare economică destul de bună și are și forța de a ajuta țările partenere. Și dacă vorbim despre economie, ei tot asta zic că zona centrală a Europei ar trebui să fie într-o colaborare mai strânsă în ceea ce privește economia, cu Slovacia, Polonia, la fel și cu Serbia, care nu e încă în UE. Deci, unde au ei (Ungaria n.r.) parteneriate, sunt deschiși pentru astfel de programe. Noi am avut o strategie depusă. Nimeni (din România n.r.) nu a băgat-o în seamă. De acolo (din Ungaria n.r.) am primit bani și se vede.
AGROINFO:  Să înțeleg că sunt fonduri europene obținute prin Guvernul Ungariei?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Da, prin Guvernul Ungariei.
AGROINFO:  Apare mereu întrebarea: De ce ar investi Guvernul Ungariei în regiuni din România? În Transilvania?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Fiindcă am găsit noi, cei care am făcut această strategie, o metodă absolut legală de a finanța fermierii noștri din țară. Îmi pare rău că porțile nu au fost deschise și la București. Dar întotdeauna spun că dacă cineva m-ar invita la București să stăm de vorbă și să găsim o soluție să mai atragem niște fonduri pentru fermierii români, cu mare deschidere și drag aș merge.

AGROINFO: Documentele, proiectul trebuie să fie în limba maghiară?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Doar formularul în care se descrie activitatea din fermă se completează în limba maghiară, descrierea activității curente. Textul trebuie să fie înțeles de evaluatorul din Ungaria. Ofertele de preț, documentația, actele sunt în limba română. Pentru ușurință și rapiditate în evaluare, am optat ca formularul cu descrierea activității să fie în limba maghiară. Altfel, trebuia să cer traducere oficială, să o plătim și nu e ieftină. Suntem verificați de Curtea de Conturi a Ungariei pentru că banii sunt dați de Guvernul Ungariei și apoi, la decontarea banilor, de Curtea de Conturi Europeană. Acest ajutor de stat european este decontat de Uniunea Europeană. Noi facem managementul fondurilor europene. Dacă vreți, acționăm ca un fel de AFIR pentru că prin noi se derulează proiectele, noi ținem legătura cu beneficiarii.

AGROINFO: Au acces toți fermierii? Sau doar cei de etnie maghiară?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Nu există astfel de diferențe (între fermieri n.r.). Motivul pentru care am înființat fundația exact acesta a fost: noi știm că în România, sunt fermieri cu sute și mii de hectare în exploatare, dar există o comunitate destul de mare a fermierilor, cei care au de la 3 hectare la 10 hectare și au chiar și un loc de muncă pe lângă care activează și în domeniul agricol. Noi ne-am propus să-i ajutăm pe acești fermieri, indiferent de etnie. Și în programele derulate se vede clar. Dacă-i întrebați pe fermierii care au câștigat, o să vă confirme că nu am făcut nicio diferență. Am și plătit, au și cumpărat deja utilajele, și români, și maghiari. De fapt, noi ne propunem o dezvoltare economică a regiunii și asta nu depinde de etnie, ci de forța de muncă. Dacă cineva dorește, mergem să ajutăm.

AGROINFO: Și fermierii care locuiesc într-unul din cele trei județe, dar nu știu limba maghiară?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Fermierii se ajută între ei. Fiecare a fost ajutat.

ghid-proeconomica_bghid-2-proec_b

PRIN GUVERNUL UNGARIEI, PESTE 70 DE MILIOANE DE EURO PENTRU FERMIERII DIN ROMÂNIA

AGROINFO:  De când a început acest program?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Fundația a fost înființată în 2017. În octombrie 2017 am început prima etapă a  programului pe agricultură care viza zona de câmpie a județului Mureș și pe care l-am încheiat. L-am decontat în întregime în iunie 2018. A fost tot un ajutor de minimis pentru fermieri de maxim 15.000 de euro/fermă. În octombrie 2018, am lansat a doua etapă a programului, în județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Pentru această etapă, acum două săptămâni am încheiat contractele de finanțare cu aproape 15 fermieri din județele respective. În decembrie 2018, am mai lansat încă un apel pentru un sprijin financiar pentru IMM-uri (întreprinderi mici și mijlocii) pentru prelucrare/procesare producție agricolă. Vorbim despre un abator, o fabrică de lapte, etc. Ajutorul acordat prin fundație pentru IMM-uri este de 50% din investiția totală, dar nu mai mult de 7,5 milioane de euro. Exact așa cum spune directiva europeană. A treia etapă, cea despre care discutăm, a fost lansată pe 21 mai 2019 și sunt trei județe eligibile, Mureș, Harghita și Covasna.
AGROINFO: Care este alocarea totală a Programului, pentru toate cele trei etape?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Puțin mai mult de 70 de milioane de euro, depinde cum arată cursul forint-euro. Alocarea pentru anul 2019.
AGROINFO:  Sunteți din județul Mureș?
Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica: Am o poveste mai lungă. M-am născut la Sfântu Gheorghe, Covasna, iar după Revoluție, când aveam 11 ani, ne-am mutat la Budapesta. Toate școlile, universitățile, am două diplome, le am de acolo. Apoi, m-am răzgândit și am zis că mai bine vin acasă și fac aici ceva. În 2009 m-am întors în România și am activat în domeniul privat. În domeniul energiei regenerabile am avut proiecte alături de câțiva investitori. Văzînd ce se întâmplă însă și că nu se mișcă lucrurile și că oamenii spun: păi, nu merge nimic aici, nu avem ce să facem, chiar mi-am propus să facem ceva. Și asta a fost o cale absolut legală ca să facem ceva.

Vizualizat: 5641 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii