Adama
Vinasa Rompak

Incendiile forestiere fac ravagii în Texas şi Oklahoma

Publicat: 01 septembrie 2011 - 10:13
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Sute de americani au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, în ultimele zile, din cauza puternicelor incendii forestiere care fac ravagii în statele Texas şi Oklahoma, potrivit CNN şi AP.

Pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 de hectare de pădure focul a fost stins deja. Mai mult de şapte milioane de locuinţe au rămas fără curent electric din cauza flăcărilor, care au distrus o linie de transport al energiei electrice.

Temperaturile de peste 40 grade Celsius au favorizat izbucnirea incendiilor
Temperaturile ridicate, care s-au menţinut pe durata întregii veri în regiunile centrale ale Statelor Unite ale Americii, au favorizat izbucnirea incendiilor, potrivit autorităţilor. Mercururul din termometre a coborât în puţine cazuri sub 40 de grade Celsius în decursul mai multor luni, în Texas şi Oklahoma.

Incendiile forestiere curente nu sunt primele din acest an. În luna aprilie, mii de hectare de pădure au ars în Texas, iar la sfârşitul lunii mai incendii de proporţii au făcut ravagii în Arizona.

În acelaşi timp, statele Vermont şi New Jersey continuă să se confrunte cu grave inundaţii provocate de uraganul Irene, care a lovit în weekendul trecut coasta de est a SUA. Din cauza inundaţiilor, mai multe poduri şi artere sunt impracticabile, iar câteva oraşe sunt practic rupte de restul lumii, peste 1,8 milioane de locuitori nu au în continuare curent electric.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 1513 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii