Adama
Vinasa Rompak

În Vâlcea s-a înfiinţat prima plantaţie experimentală de nuci altoiţi

Publicat: 19 februarie 2015 - 09:41
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Primăria comunei Guşoieni în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Staţiunea de Cercetare Pomicolă Râmnicu Vâlcea a realizat o plantaţie pilot de nuc altoit.

„Este vorba de o specie mai puţin obişnuită de nuc, fructul este dublu ca dimensiune faţă de cel clasic, iar recolta la fel este două ori mai mare decât se obţine de la arborele clasic. Suprafaţa pilot este de un hectar, iar deja cetăţenii vor şi ei să dezvolte astfel de plantaţie, mai ales că nuca este căutată pe piaţa de patiserii din România. În acest sens, în urma unor proiecte europene au fost organizate cursuri de calificare în domeniul pomiculturii”, a declarat miercuri primarul localităţii, Nicolae Concioiu.

Potrivit acestuia, nu doar pomicultura a reînviat în comuna Guşoieni situată în bazinul Drăgăşani, ci şi viticultura. „După 20 de ani în care plantaţiile de vie nobilă au fost distruse efectiv, oamenii preferând să-şi pună porumb în locul viţei, mentalităţile s-au schimbat şi deja avem două ferme viticole aici, una din ele fiind de 40 de hectare. Se cultivă din nou crâmpoşie, sauvignon, cabernet, fetească şi negrul de Drăgăşani. Aceste două ramuri au fost foarte dezvoltate până în 1989, viticultura şi pomicultura, tradiţii care se pare că au renăscut în Guşoieni”, a mai spus primarul, potrivit Agerpres.

Merele de Vâlcea cuceresc pieţele belgienilor
Cea mai mare plantaţie de măr din judeţul Vâlcea aparţine unei companii belgiene. Producătorii au anunţat că anul acesta vor să dubleze suprafaţa livezii, ajungând la 30 de hectare, a declarat luni primarul comunei Copăceni, Tironel Tâmplărescu.
Merele produse aici sunt livrate direct în Belgia. „Am discutat în aceste zile cu belgienii care deţin plantaţia de meri de pe teritoriul comunei noastre. Investitorii sunt mulţumiţi de producţia pe care au realizat-o aici, în ultimii ani. Vreau să spun că recolta merge direct la Bucureşti şi apoi pe pieţele belgiene. Deci dacă în prezent suprafaţa plantaţiei respective ocupă 15 hectare, belgienii vor ca în acest an să dubleze plantaţia şi să ajungă la aproximativ 30 de hectare. Un lucru important de menţionat este că pomicultorii străini vor să dezvolte şi alte tipuri de culturi, cum ar fi căpşunile. Noi le oferim tot sprijinul şi ne-am dori ca şi alţi investitori să ia exemplul belgienilor şi să revigorăm pomicultura din judeţ”, a spus primarul din Copăceni.

Vizualizat: 2249 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii