Primele două măsuri din PNDR 2014-2020, investiţiile în ferme şi instalare tineri fermieri, ar putea fi lansate pe 25 martie.
Declaraţia a fost făcută ieri de secretarul de stat George Turtoi din Ministerul Agriculturii, după şedinţa pe care a avut-o cu liderii organizaţiilor profesionale ale fermierilor.
Comitetul de Monitorizare a PNDR 2014-2020 s-a întrunit, în urmă cu două săptămâni, pentru a stabili versiunea consultativă a tuturor măsurilor din PNDR. Claudiu Frânc, membru în Comitetul de Monitorizare, susţine că s-a căzut la un acord abia după două întâlniri.
"Săptămâna trecută am bătut în cuie toate criteriile şi punctajele măsurilor de finanţare. Acum, Ministerul Agriculturii trebuie să-şi facă treaba şi să elaboreze ghidurile solicitantului".
Secretarul de stat George Turtoi susţine că ghidurile solicitantului vor putea fi consultate de fermieri săptămâna aceasta. Tinerii fermieri pot să acceseze fonduri europene nerambursabile de până la 50.000 de euro. Sprijinul financiar se acordă în două tranşe: 75% la aprobarea deciziei de finanţare şi 25% după 3 ani de la primirea deciziei de finanţare. Tânărul fermier trebuie să se înregistreze cu 24 de luni înainte de depunerea cererii de finanţare, să aibă domiciliul stabil în localitatea în care se află ferma şi să deţină o fermă de cel puţin 12.000 SO (valoarea producţiei standard). Pentru instalarea tinerilor fermieri sunt alocaţi 445 de milioane de euro.
Pentru investiţii în ferme sunt pregătiţi în noul PNDR aproape 900 de milioane de euro. Noutatea este că finanţarea unei ferme se poate duce până la 90%. Se pleacă de la 50% şi se pot adăuga câte 20 de procente dacă solicitantul e tânăr fermier, dacă ferma este într-o zonă defavorizată, dacă fermierul este membru într-o cooperativă.
Suma totală alocată României în noul PNDR este de 9,363 de miliarde de euro. Din 16 martie ar putea începe şi depunerea la APIA a cererilor unice pentru plăţile directe.