APIA și Ministerul Agriculturii nu au prezentat oficial cuantumul subvențiilor din agricultură pentru anul 2015. În schimb, Mihai Puțintei, șeful APIA și ministrul Agriculturii au declarat, de mai multe ori, la ce sume s-ar putea aștepta fermierii.
Pentru plata pe suprafață (SAPS), suma care va fi primită de fiecare fermier în parte depinde de opțiunile bifate în cererea unică de plată și de numărul cererilor depuse. La începutul anului 2015, ministrul Daniel Constantin a rotunjit suma pe care ar urma să o primescă un fermier din sectorul vegetal. Ministrul Agriculturii, declara în ianuarie 2015, că SAPS ar putea ajunge la 170 de euro/ha pentru cei care dețin între 1 și 5 ha. La categoria între 5 și 30 ha se adaugă plata redistributivă, între 5 și 45 euro/ha. Mihai Puțintei a spus, săptămâna trecută, că SAPS ar putea fi 79 de euro/ha la care se adaugă cca 30 de euro/ha plata pentru înverzire, deci 109 euro/ha, plus plata redistributivă pentru cei care se încadrează în categoria 5 ha – 30 ha, între 5 și 45 de euro. Un fermier care deține sau lucrează 30 ha poate primi aproximativ 155 euro/ha. Suma ar putea fi diminuată de numărul mare de cereri. Anul trecut, SAPS a fost de aproximativ 157 euro/ha.
În sectorul zootehnic, de anul acesta se acordă sprijin cuplat pentru cei care dețin între 10 și 250 de capete de bovine și între 150 și 600 de capete ovine și caprine. Ajutorul propus este: 250 de euro/cap de vacă de lapte, 300 de euro/cap de bovină de carne, 190 de euro/cap de bivoliță de lapte și 7 euro/cap de ovină și caprină. Cât privește ajutorul național tranzitoriu, anul trecut acesta a fost de 28,08 lei/cap de ovină și caprină și s-a acordat de la minim 50 de capete femele ovine și 25 de capete femele caprine. Pentru bovine, potrivit declarațiilor făcute în februarie 2015 de ministrul Agriculturii, fermierii au primit 435 de lei/cap de vacă de carne și 21 de euro pentru tona de lapte livrată.
Sprijinul cuplat se acordă și în sectorul vegetal, sumele vor crește cu 10 euro până-n 2020: soia 325 euro/ha, cartof de sămânță 960 de euro/ha, tomate pentru procesare 1.400 de euro/ha, mazăre și fasole boabe pentru industrializare 180 de euro/ha, orez 450 de euro/ha, cânepă 194 de euro/ha, hamei 500 de euro/ha, sfecla de zahăr ajunge la 840 de euro/ha. Lista completă a culturilor o găsiți pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii.
Cel mai substanțial sprijin cuplat era pregătit pentru cultivatorii de ciuperci, 100.000 de euro/ha. Se pare că acești bani au fost pierduți printr-o scăpare făcută de Ministerul Agriculturii în proiectul de Ordonanță pentru acordarea sprijinului cuplat. Asociația Națională a Producătorilor de Ciuperci din România (ANPCR) a acuzat Ministerul Agriculturii că i-a văduvit pe cultivatorii de ciuperci de acest ajutor în folosul altor sectoare. Mihai Matei, președintele ANPCR susține că în actul normativ cultivarea ciupercilor nu figurează ca activitate economică, mai degrabă ca o pasiune practicată la sfârșit de săptămână. Suntem mai săraci cu 13,5 milioane de euro, acuză conducerea ANPC într-o scrisoare deschisă trimisă ministrului Agriculturii.