Deși începutul anului agricol a fost promițător acesta nu s-a încheiat la fel, dacă luăm în considerare că sunt aproximativ 1 milion de hectare care au fost afectate de înghețul târziu din primăvară, dar mai ales de seceta excesivă.
Începând cu jumătatea acestui an prognozele nu au fost întocmai cele mai bune de pana acum. Dacă la cerealele de toamnă și la rapiță campania s-a terminat mulțumitor , aceste culturi profitând de cele mai bune condiții meteorologice din ultimii ani, din păcate nu putem afirma același lucru pentru culturile de prășitoare.
La cultura de rapiță vorbim de o medie pe țară de 2, 73 to/ha, aceasta fiind cu 19% mai mare față de media ultimilor 5 ani și cu 9 % față de cea de anul trecut, aceasta înseamnă că ne apropiem cu pași repezi de media UE care este de 3,2 to/ha iar la grâu ne apropiem de 4 to/ha și de o producție totală de 7 milioane de tone, ceea ce înseamnă o evoluție importantă în sectorul agricol.
În decursul lunii iunie s-a instalat seceta în sudul României afectând suficient de tare producția culturilor de porumb și de floarea soarelui, însă fermierul nu a încetat să spere măcar la un profit satisfăcător pentru floarea soarelui în ideea recuperării pierderilor din cauza prețului mic la cereale.
În lupta cu aceste condiții meteorologice un material genetic de calitate poate fi un plus de valoare care se va resimiți în final în profitul din ferma. În ciuda acestor condiții neprielnice, compania Saaten-Union a dovedit că într-un an ca acesta putem să facem față cu brio datorită eforturilor pe care compania le realizează an de an investind în cercetare și dezvoltare în vederea obținerii unor hibrizi cu toleranță sporită la secetă și un potențial de producție ridicat.
Ajutorul de bază al fermierului din partea Saaten-Union a fost din partea hibrizilor binecunoscuti care nu au dezamăgit niciodată și anume Paraiso 102 CL, Paraiso 1000 Cl Plus care iți conferă 1000 de motive ca să îl cultivi, Lucia CL Plus dar și Tamara CL
Anul acesta, într-un mod evident a dovedit-o hibridul de floarea soarelui, Marquesa CL care a ieșit pe primul loc cu producția de 4114 kg/ha, U 9% din platforma NUTRE GROUP de la Ciochina din Judetul Ialomița unde au fost cultivați 43 de hibrizi de la majoritatea companiilor furnizoare de semințe de pe piața din România. Marquesa CL a fost introdus în portofoliul comercial din dorința companiei de a trece la un alt nivel al ameliorării, de unde și sloganul hibridului : “Pentru că ameliorarea evoluează”. Evoluează prin hibrizi care iși arată potențialul în anii dificili, dar mai ales în zone dificile precum zona de sud în condițiile anului 2016. Acesta este un hibrid semitardiv cu o capacitate de producție uimitoare în condiții mai dificile de cultură și mediu.
Tot din aceasta divizie cu genetică nouă, face parte și hibridul Puntasol CL obținând rezultate remarcabile în condițiile acestui an agricol:
Inand, BH – 3843 kg/ha
Carpiniș, TM – 4139 kg/ha
Drajna, CL – 3600 kg/ha
Ciocârla, CT – 3800 Kg/ha
Garoafa, VN – 3800 Kg/ha
Roman, NT – 3930 Kg/ha
Miron Costin, NT – 3380 Kg/ha
Pe o poziție similară se află și noul hibrid de floarea-soarelui, Surimi CL având o medie pe țară de 3747 kg-ha.
“Rezultatele acestor hibrizi noi este faptul concret care ne dă încredere nouă, echipei de dezvoltare , echipei comerciale, că eforturile companiei Saaten-Union de a raspunde prompt cerințelor pieței cu hibrizi adaptati condițiilor pedoclimatice dificile și producție ridicată sunt răsplătite prin comercializarea unor varietăți de excepție pentru clientul final, fermierul! În încheiere le recomandăm fermierilor care nu au încercat niciodată genetica Saaten-Union să testeze pe cateva hectare și să se inspire de la fermierii care obținut rezultate bune cu genetica noastră pentru că Succesul rodește din calitate!”, preciyeaya compania intr-un comunicat.