Agricultorii francezi vor recolta anul acesta mai puţin orz şi rapiţă de iarnă, din cauza pierderilor suferite din cauza îngheţului, estimează Ministerul Agriculturii de la Paris.
Producţia de orz de iarnă este evaluată la 5,69 milioane tone metrice, în scădere cu aproape 10 procente faţă de anul trecut, când s-a obţinut 6,31 milioane de tone, conform raportului lunar emis de departamentul de statistică al Ministerului francez al Agriculturii. Suprafaţa cultivată cu orz a scăzut de asemenea la 901.000 hectare, de la 1,06 milioane hectare, în timp ce media randamentelor va înregistra o uşoară creştere, de la 5,98 tone/hectar la 6,31 tone/hectar.
Producţia la rapiţa de iarnă este prognozată să scadă 9,7 la sută faţă de sezonul trecut. Autorităţile franceze mizează pe o recoltă de 4,84 milioane tone, comparativ cu cele 5,36 milioane tone obţinute în 2011.
Culturi de grâu, orz şi rapiţă au fost parţial salvate de ploile din lunile aprilie şi mai, după ce în februarie au avut mult de suferit din cauza temperaturilor negative. Anul trecut, Franţa a fost de-al doilea mare exportator de orz din lume, după Australia, pierzându-şi poziţia de lider după seceta din primăvara trecută care a afectat producţia.
„Suprafaţa însămânţată cu cereale de iarnă s-a prăbuşit din cauza îngheţului, iar re-însămânţările din primăvară au adus orzul la un nivel recod. De asemenea, se estimează o lărgire a suprafeţelor cultivate cu porumb boabe”, susţin autorităţile franceze.
Orzul de primăvară a fost plantat pe un 885.000 hectare, record absolut după ce în urmă cu un an suprafaţa nu depăşea 489.000 hectare. În schimb, suprafaţa destinată culturii de porumb, se estimează că va creşte de la 1,59 milioane hectare în 2011, la 1,68 milioane hectare anul acesta.