VOCEA FERMIERULUI! Fermierii de la Agro Lanul Mare din județul Vaslui au un mesaj pe care-l transmit Ministerului Agriculturii și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) prin intermediul AGROINFO. Agricultorii sunt supărați că nu au primit încă niciun leu din avansul la subvențiile aferente anului 2018, iar de despăgubiri a cam uitat Ministerul Agriculturii.
Fermierii din Vaslui vor să știe de ce nu au primit nici până acum desăgubirile care li se cuvin pentru culturile agricole afectate de secetă. S-au făcut procese-verbale de constatare a pagubelor, dar banii se lasă așteptați. O altă nemulțumire a agricultorilor sunt subvențiile APIA. Au fost în fiecare an în eșantionul de control, abonați la control, și în fiecare an au primit subvenția cu întârziere. Anul acesta, li s-ar fi spus că nu vor intra pe listele de plată avans subvenții pentru că s-a întârziat cu introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic APIA. Nu din pricina angajaților APIA. Motivul ar fi fost blocarea sau nefuncționarea sistemului informatic, soft-ul APIA.
Ce se întâmplă cu cei ce au avut de suferit de pe urma secetei în județele din Moldova? Acolo unde s-au întocmit procese verbale de secetă împreună cu Directia Agricolă, Primărie și APIA. A doua problemă: fermierii care au fost la control nu primesc avans de la APIA, dar controalele au fost încheiate undeva pe la 15 septembrie. Nu au fost introduse datele finalizării controlului în sistem, pentru că nu a funcționar aplicația și nici acum nu funcționează. Am căzut la control în fiecare an și, de fiecare dată, am primit subvenția cu întârziere, mai mult, anul ăsta va fi și mai întârziată plată. Aplicația s-a pornit foarte târziu și deja nu mai funcționează. Vă rog să aduceți la cunoștința APIA CENTRAL si MINISTRULUI AGRICULTURII aceste probleme. Am trimis adrese, și eu, și alți fermieri, la ministrul agriculturii și APIA, dar nu am primit niciun răspuns, spun supărați fermierii.