Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) îi avertizează pe fermieri să nu ardă miriștile sau resturile vegetale de pe terenurile arabile. Cine încalcă regula i se va tăia din subvențiile la care are dreptul!
Fermierii sunt obligați să respecte normele de ecocondiţionalitate GAEC 6.2. Potrivit acestora, este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale de pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Scopul este menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor şi a resturilor vegetale şi menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente.
Agricultorii care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare, precum şi vegetaţia pajiştilor permanente. Celor care nu respectă condiţia GAEC 6.2 li se vor aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi directe şi al ajutoarelor naţionale tranzitorii, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate, indiferent de suprafaţa arsă, comunică Mihai Puțintei, șeful APIA.
Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor sta cu ochii pe fermieri și le vor monitoriza mișcările. Ei vor comunica APIA lista neagră cu cei care nu respectă regula, conform unui protocol încheiat pe 6 iunie 2014. Incendiile din anii anteriori au determinat APIA să încadreze această nerespectarea GAEC 6.2 la capitolul sancțiuni grave și să le aplice fermierilor care încalcă regula sancțiunea maximă. (sursa foto gazeta de năvodari)