MINISTRUL AGRICULTURII ACUZĂ. Sunt tot mai uluitoare declarațiile pe care le face ministrul agriculturii, Achim Irimescu, despre uriașul scandal iscat de neplata subvențiilor. Funcționari răuvoitori din Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le-ar spune fermierilor că dosarele pentru plată sunt gata, dar ministrul le dă banii doar în toamnă. Pe de altă parte, pe surse am aflat că ministrul agriculturii le-ar fi spus neoficial fermierilor din satul natal cine pune bețe-n roate banilor!
Avem oameni foarte buni în cele două instituții, APIA și AFIR. Dar avem și oameni care nu fac cinste instituției. Îmi spunea un fermier, m-a sesizat, că s-a dus la Timișoara și a solicitat: spuneți-mi și mie care e situația dosarului meu, de ce nu primesc banii? Dosarul dumneavoastră este gata, dar banii o să-i primiți în toamnă, așa cum v-a spus ministrul agriculturii. Înțelegeți?
Deci, ca să dăm cu noroi în ministru, așa a zis ministru, înjurați-l pe el. Dosarul e gata, dar banii îi luați în toamnă că așa a zis ministrul. Înțelegeți? Câtă răutate! Eu le-am spus nu-l sabotați pe ministru, ci pe bieții fermieri care-și așteaptă cu disperare banii. Acolo este problema! Din păcate, sunt destul de mulți din APIA care nu înțeleg acest lucru și au impresia aceea nenorocită că ei dau banii, sunt banii lor și ei fac un favor fermierului. Asta e una din marile probleme cu care ne confruntăm în cele două agenții și sper să se schimbe încet-încet mentalitatea aceasta extrem de păguboasă, a dezvăluit ministrul agriculturii, Achim Irimescu, la Târgu Frumos, la o întâlnire cu fermierii.
Pe locurile sale natale, acolo unde-și are rădăcinile, la Vaideeni, în județul Vâlcea, ministrul agriculturii le-ar fi spus neoficial fermierilor că ar fi bani pregătiți încă din septembrie 2015 pentru plata subvențiilor agricole, dar ministrul de Finanțe, Anca Dragu, ar fi strânsă la pungă și nu i-ar fi dat banii ca să le achite agricultorilor plățile directe. AGROINFO a primit informația chiar de la fermieri și nu este verificată.
Aproape că suntem convinși că această tărăgănare, această amânare care i-a adus pe agricultori pe marginea prăpastiei își are explicațiile într-o vistierie goală.
Termenul limită de plată a tuturor subvențiilor agricole a fost stabilit de ministrul agriculturii, Achim Irimescu, pe 30 septembrie 2016 în condițiile în care Comisia Europeană ne permite să ne întindem până la 15 octombrie 2016. Chiar ministrul Achim Irimescu le-a spus fermierilor că a stabilit acest termen și nu unul mai apropiat, 30 august, de exemplu, pentru că este convins că vor rămâne fermieri români, cu diferite probleme, care-și vor încasa banii din subvenții abia în toamnă.
Doamne ferește, eu nu vreau să merg până atunci, am adoptat decizia să mergem până-n 30 septembrie. De ce? Pentru că, întotdeauna, rămân pe toamnă, măcar 20-30 (fermieri n.r.), care au probleme de erori, plăți multiple, sancțiuni multianuale, dar sigur vor ajunge până atunci, le-a spus ministrul agriculturii fermierilor cu care s-a întâlnit pe 22 iulie, la Păltiniș.