Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii la lansarea volumului Cramele din România. Daniel Constantin spune că în fostul PNDR au fost alocate 210 milioane de euro pentru reconversia podgoriilor și absorbția a fost de 100%.
Perspectiva este și mai bună, avem fonduri și mai mari pentru anii următori: 250 milioane de euro la dispoziția beneficiarilor, spune șeful Agriculturii românești. Ministrul a adăugat că țara noastră exportă vinuri în Olanda, Germania, Marea Britanie, dar și în SUA sau China. Dupa anii 1997 am avut o dezvoltare a calității vinurilor românești. Am reușit să creștem și producția.
Volumul Cramele din România a fost lansat marți, 30 iunie, la sediul Ministerului Agriculturii. Alături de Daniel Constantin au participat și alți doi colegi de Guvern, ministrul Educației Sorin Câmpeanu și ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu, care a ținut să sublinieze beneficiile terapeutice ale vinului. Autorii volumului sunt dr. Cătălin Păduraru, degustător expert și Wine Ambassador Asociația Degustătorilor Autorizați din România(ADAR), drd. Daniela Păduraru și dr. Dan Boboc, președintele ADAR.
Volumul vorbește despre 134 de crame din țara noastră, din cele 8 regiuni vitivinicole importante: Dobrogea, Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Moldova, Muntenia și Transilvania. Odată cu volumul s-a lansat și o aplicație pentru smartphone prin care doritorii pot să vadă crama de care sunt interesați și amănunte despre ea.