FINAL DEPUNERE CERERI SUBVENŢII PENTRU 2017! Fermierii români au solicitat anul acesta la plată o suprafaţă mai mare decât anul trecut.
Mai puţine cereri pentru o suprafaţă mai mare!
15 mai zi a fost ultima zi de depunere a cererilor de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Până la ora 20.00 seara, APIA a înregistrat 883.889 de cereri de plată, reprezentând 98,07% din estimare (din 901.321 cereri, câte au fost în 2016), pentru o suprafaţă totală de 9.489.392 hectare, faţă de un total de 9.460.137 hectare solicitate la plată în 2016 (o creştere de 100,31%).
Numai în ultima zi de primire a cererilor, pe 15 mai, APIA a primit, până la opt seara, 20.109 cereri de plată, pentru 528.028 hectare.
Precizăm că acestea erau datele înregistrate de Agenţia de Plăţi până la ora 20.00. Unele centre APIA din ţară s-ar putea să lucreze chiar mai târziu. Ciferele oficiale vor fi anunţate de ministrul Agriculturii la 12 noaptea, când se încheie complet primirea şi înregistrarea cererilor unice de plată pentru Campania 2017.
Eu cred că suprafaţa se va realiza şi o să vedem diseară, o să vă dau exact suprafaţa la orele 24, când se închide procedura, a declarat Petre Daea în dimineaţa zilei de 15 mai. Vezi detalii aici: ULTIMA ZI PENTRU SUBVENŢIILE APIA! DECLARAŢIA MINISTRULUI AGRICULTURII DESPRE CERERILE DE PLATĂ!