Adama
Vinasa Rompak

Evenimentele săptămânii: Timp de două zile, ministrul Agriculturii vorbește despre măsurile din PNDR 2014-2020!

Publicat: 14 iunie 2015 - 12:19
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul Daniel Constantin și secretarul de stat MADR George Turtoi participă, luni și marți, la Conferința Națională Dezvoltarea satului românesc continuă, organizată de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală și Ministerul Agriculturii.

Iată care sunt principiile conceperii PNDR, când a fost aprobat de Comisia Europeană, care este alocarea și ce aduce nou:

Am început să lucrăm la PNDR încă din 2012, a fost avizat de Bruxelles pe 26 mai 2015. În cadrul programului, am încercat să identificăm cele mai de actualitate și reale nevoi de dezvoltare pentru agricultură și mediul rural. Alocarea totală a programului este de aproape 9,5 miliarde de euro pentru o perioadă de 7 ani. Dacă luăm în calcul regula de finanțare M+2, putem merge undeva până la finele anului 2022. O mare parte din măsuri au în componență submăsuri, șase submăsuri. Sunt și submăsuri de sine-stătătoare. Banii au fost împărțiți pe fiecare măsură, în funcție de necesitățile identificate și-n urma discuțiilor cu fermierii, patronatele și societatea civilă, în cadrul unor grupuri de lucru. A fost necesar să găsim o balanță între toate nevoile, din mediul rural și din agricultură, și finanțare. O noutate, prin comparație cu fostul PNDR, este includerea a patru măsuri de finanțare pentru sectorul pomicol. Acest subprogram se desfășoară pe o arie de aplicabilitate care nu este națională, doar în zonele cu potențial pomicol, detaliază Bogdan Alecu, director RNDR.

Primele trei măsuri de finanțare au fost deschise pe 25 martie. Și anume: Investiții în exploatații agricole, submăsura 4.1, Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, submăsura 6.1 și măsura LEADER. Fondurile disponibile pentru submăsura 4.1 Investiţii în exploataţii agricole sunt de aproape 205,777 mil. euro, iar pentru submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - de aproape 111.210 mil. euro, din care 33,363 mil. euro pentru zona montană.

Proiectele se depun online, a fost redus numărul de documente pe care beneficiarii trebuie să le prezinte, beneficiarul va primi un avans de 50% din valoarea eligibilă a cofinanțării nerambursabile. De asemenea, pentru decontarea TVA nu mai e nevoie de documente de plată și extrase de cont care să justifice plata TVA încă de la prima cerere de plată, doar de la ultima cerere de plată, AFIR are o bază de date pentru achizițiile simple, nu se vor mai face vizite pe teren pentru validarea fiecărei cereri de plată, proiectele care conțin achiziții simple vor fi verificate exclusiv la nivelul Oficiilor județene ale AFIR, iar cele care presupun achiziții complexe vor fi verificate exclusiv la nivelul Oficiilor Regionale. Au fost eliminate și riscurile de creare a condițiilor artificiale și vor fi organizate sesiuni anuale continue cu evaluare lunară.

Zece măsuri și submăsuri de finanțare vor fi lansate acum, în iunie. Comitetul de Monitorizare PNDR a aprobat deja toate ghidurile solicitantului. La Conferința Națională, ținută în capitală la Teatrul de pe Lipscani, participă reprezentanți ai țării noastre la Comisia Europeană, reprezentanți AFIR, lideri ai producătorilor agricoli și invitați din străinătate.

Vizualizat: 1553 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Ministrul Agriculturii participă luni, 15 iunie, la o conferinţă despre PNDR 2014-2020, la Bucureşti

Ministrul Agriculturii participă luni, 15 iunie, la o conferinţă despre PNDR 2014-2020, la Bucureşti

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin și secretarul de stat în MADR George Turtoi vor participa luni, 15 iunie 2015, la Conferința Națională „Dezvoltarea satului românesc continuă”, organizată de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR) și Ministerul Agriculturii. La eveniment participă, în calitate de vorbitori, oficiali din MADR, reprezentanţi ai României la Comsia Europeană, oficiali AFIR şi AM-PNDR, invitaţi din străinătate, precum şi reprezentanţi ai producătorilor agricoli din România.

PNDR 2007-2013: Aproape un miliard de euro pierduţi din cauza lipsei de cofinanţare

PNDR 2007-2013: Aproape un miliard de euro pierduţi din cauza lipsei de cofinanţare

Valoarea proiectelor reziliate pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013 este de 1,2 miliarde euro. Din acestea, proiectele reziliate la iniţiativa beneficiarilor de fonduri europene, din cauza lipsei de cofinanţare, însumează un miliard de euro, afirmă directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), David Eugen Popescu.

Toate achiziţiile prin PNDR se vor face on-line, din 6 iulie 2015

Toate achiziţiile prin PNDR se vor face on-line, din 6 iulie 2015

Solicitanţii de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020 vor fi obligaţi, din 6 iulie 2015, să utilizeze modulul de achiziţii on-line implementat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

AFIR a publicat Ghidurile solicitantului pentru cinci noi submăsuri de investiţii din PNDR 2014-2020

AFIR a publicat Ghidurile solicitantului pentru cinci noi submăsuri de investiţii din PNDR 2014-2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat, săptămâna aceasta, pentru consultare, Ghidurile solicitantului pentru cinci noi submăsuri din PNDR 2014-2020 ce vizează procesarea produselor agricole, pomicultura şi activităţile non-agricole.

Comisia Europeană a aprobat noul PNDR: Avem 9,5 mld. euro de cheltuit până în 2020

Comisia Europeană a aprobat noul PNDR: Avem 9,5 mld. euro de cheltuit până în 2020

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 al României a fost aprobat oficial de către Comisia Europeană (CE), în 26 mai 2015, informează Reprezentanţa CE în ţara noastră.

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii