SUBVENȚII APIA 2019! Fermierii români pot să modifice cererile unice de plată depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la data de 31 mai 2019. Modificările se pot face atât în ceea ce privește suprafețele declarate la plată, cât și efectivele de animale. În cazul în care fermierii notificați nu se prezintă la APIA pentru lămurirea unor suprapuneri de suprafețe, acele terenuri agricole sunt excluse de la plată, a avertizat șeful APIA Satu Mare.
Directorul executiv APIA Satu Mare, Virgil Dragoș și directorul adjunct APIA Satu Mare, Ioan Mihalca, au susținut, săptămâna trecută, la încheierea sesiunii de depunere a cererilor unice, o conferință de presă.
Potrivit publicației locale Informația Zilei, Ioan Mihalca, șef adjunct APIA Satu Mare, a făcut câteva precizări de ordin tehnic. Din 16 mai şi până pe 31 mai 2019, fermierii au posibilitatea să facă o serie de modificări în formularele depuse în termenul stabilit de ministrul agriculturii, Petre Daea, 1 martie - 15 mai 2019. Modificările care se pot opera în cererea pentru subvențiile aferente acestui an vizează atât suprafeţele agricole declarate la plată, culturi, dar și efectivele de animale.
APIA Aparat Central a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, că fermierii pot depune cereri de plată, respectiv formulare de modificare a cererilor de plată, până la data de 9 iulie 2019 inclusiv, cu aplicarea unei reduceri de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată, respectiv formularul de modificare a cererii de plată, ar fi fost depus până la data de 14 iunie 2019 inclusiv.
La solicitarea mai multor state membre UE, comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a anunțat, săptămâna trecută, că termenul legal pentru depunerea cererilor de subvenții, fără penalități, a fost prelungit până la data de 15 iunie 2019.
Șefii APIA Satu Mare avertizează agricultorii să se prezinte în termenul prevăzut în cazul în care sunt notificați de APIA. Notificările sunt transmise fermierilor ca urmare a unor neconcordanțe, suprapuneri de suprafețe, etc, identificate în timpul controlului administrativ, când sunt verificate cererile fermierilor. Conform declarațiilor făcute de șefii APIA Satu Mare, fermierii trebuie să se prezinte în termen de 26 de zile de la primirea notificării APIA. Dacă nu vor respecta acest termen și nu se vor prezenta la funcționarii APIA pentru clarificarea situațiilor de suprapuneri, neconcordanțe, terenurile agricole respective vor fi excluse de la plata subvenției pe suprafață aferentă anului 2019.