DESPĂGUBIRI PENTRU FERMIERII AFECTAȚI DE FURTUNA UCIGAȘĂ! Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat, luni, 18 septembrie, că se vor acorda despăgubiri agricultorilor care au culturile afectate de furtuna de duminică seară. Șeful de la Agricultură a spus că în fiecare județ afectat de furtună au fost înfiinţate comitete mixte care să verifice realitatea din teren şi să determine gradul de afectare pentru fiecare cultură agricolă.
Am luat toată noaptea legătura cu Direcţiile Agricole, cu specialiştii din zona respectivă, pierderile nu sunt pierderi deosebite. Sunt doar întreruperi de activitate, cum a fost cazul în zootehnie. Vom vedea şi vom acţiona în consecinţă. E păcat că s-au pierdut vieţi omeneşti, că sunt oameni răniţi, e păcat că am avut aceste fenomene la care nu putem face faţă tot timpul. Natura este mai puternică decât noi în anumite situaţii. După cum aţi văzut, acest exemplu poate să susţină ceea ce spun, a declarat ministrul agriculturii.
El a subliniat totodată că se vor acorda despăgubiri celor care au culturile afectate de furtuna de duminică seară.
Am venit cu două soluţii rapide pentru această zonă, şi anume am solicitat Comisiei Europene ca avansurile la subvenţiile pentru agricultură să fie mai consistente, procentul de acordare a avansului este ridicat, acolo este de 70%. O a doua soluţie este faptul că am constituit acte normative pentru soia, cultura care a fost cea mai afectată, şi unde un criteriu de eligibilitate este acela al nivelului de producţie, a mai spus Daea.
În opinia sa, anul acesta a fost "un an cu capricii, un an în care natura a fost uneori partener, iar alteori duşmănoasă cu noi, cum este acum în partea de vest a ţării".
Ministrul agriculturii participă, luni, la ceremonialul de deschidere a anului universitar 2017-2018 la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară 'Ion Ionescu de la Brad' din Iaşi.
Sursa: Agerpres