Adama
Vinasa Rompak

DE LUNI, START CERERI AJUTORUL DE 15.000 DE EURO pentru MICII FERMIERI!

Publicat: 21 iulie 2019 - 09:44
2 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

VESTE BUNĂ! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fermierii pot depune solicitările on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, începând din 22 iulie 2019, ora 9:00 și până cel târziu 31 decembrie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile, anunță AFIR într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.

Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 45.900.000 euro, din care 13.770.000 euro sunt alocați doar pentru fermele din zona montană.

Luni, 22 iulie 2019, lansăm o nouă sesiune de primire a cererilor pentru dezvoltarea fermelor mici, pentru care sunt disponibile aproape 46 milioane de euro, fonduri insuficiente, din păcate, dacă raportăm la nevoia de finanțare a micilor fermieri. Cei 3.060 de mici fermieri care vor beneficia de finanțare prin PNDR în această sesiune, vor putea utiliza cei 15.000 de euro pe care îi vor primi pentru îmbunătățirea managementului fermei, pentru orientarea spre piață a producției, dar și pentru creșterea veniturilor de pe urma eficientizării activității la nivelul fermei. Ulterior lansării acestor sesiuni, ne vom concentra întregul efort administrativ pe gestionarea modului de implementare a proiectelor depuse și contractate la nivelul AFIR, astfel încât să nu existe niciun risc de întârziere sau de dezangajare a sumelor, declară directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Finanțarea acordată prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este 100% nerambursabilă și este în valoare fixă de 15.000 euro. Acest sprijin se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de afaceri.

Pragul minim de selecție a cererilor de finanțare depuse la AFIR prin submăsura 6.3 (pentru teritoriul național, inclusiv zona ITI Delta Dunării și pentru zona montană) este de 15 puncte. Totodată, precizăm că pragurile de calitate lunare sunt următoarele:
  

85 de puncte (valabil în perioada 22.07 – 31.08.2019); 
80 de puncte (valabil în perioada 01.09 – 30.09.2019);
75 de puncte (valabil în perioada 01.10 – 31.10.2019);
70 de puncte (valabil în perioada 01.11 – 30.11.2019); 
15 de puncte (valabil în perioada 01.12 – 31.12.2019).

Toți cei interesați în vederea depunerii cererilor de finanțare pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina submăsurii 6.3.

Vizualizat: 6546 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   
2.
Adi
|
07. 23, 2019. Tuesday 03:46
Suma de 15000 euro este mult prea mică. Trebuie sa cerem macar triplarea sumei din 2021 și măsura va avea clienți că și masura instalarii tinerilor fermieri care din 2021 va beneficia de 100000 euro gratis. Să nu uităm că România are cele mai multe ferme mici pentru măsura 6.3. Că să ne putem aduna in cooperative trebuie mă întâi să producem suficient, dar cu ce sa produci daca nu ai banii sa începi.
1.
Brindan cosmin
|
07. 22, 2019. Monday 08:52
Cum ma pot înscrie?
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii