La nivel mondial, peste 150 milioane de hectare de teren agricol au fost rezervate în 2011 culturilor biotehnologice, cu circa 30 milioane mai mult decât în anul precedent.
Statele Unite ale Americii conduc detaşat în topul ţărilor cultivatoare de plante modificate genetic, cu 68,8 milioane hectare, pe care se cultivă 95% din sfecla de zahăr, 94% din soia, 90% din bumbac şi 88% din porumbul pentru furaje.
Anul trecut a marcat, de asemenea, o premieră: statele în curs de dezvoltare au ajuns să deţină 50 la sută din suprafaţa culturilor biotehnologice. Circa 45 procente din total se află pe teritoriul SUA, 17% în Brazilia, 16% în Argentina şi câte 6% în India şi Canada. Brazilia şi Argentina cultivă mai ales soia, porumb şi bumbac în domeniul biotehnologiei, în timp ce India cultivă doar bumbac, iar Canada cultivă rapiţă, porumb furajer, soia şi sfeclă de zahăr.
În Europa, doar doi hibrizi transgenici au fost autorizaţi spre cultivare până în prezent: porumbul MON 810 şi cartoful Amflora pentru industrializare. Principala barieră în calea adoptării altor culturi este temerea cu privire la efectele negative care le-ar putea avea în timp aceste plante modificate genetic asupra mediului şi sănătăţii.
Între timp, autorităţile americane se pregătesc să accepte din nou cultivarea lucernei modificate genetic, după ce a fost interzisă în 2007, şi totodată să aprobe pentru consum o specie de somon de crescătorie care poate atinge maturitatea în doar 18 luni, spre deosebire de somonul de Atlantic, care nu creşte în timpul iernii şi ajunge la maturitate abia după trei ani.
În cazul agriculturii, ingineria genetică urmăreşte stimularea producţiei sau diminuarea costurilor. Plantele sunt adesea modificate genetic pentru a combate buruienile sau a împiedica atacurile de dăunători. Rezistenţa împotriva insectelor s-a obţinut prin încorporarea în plantă a unei gene prelevate de la un microorganism (Bacillus thuringiensis - BT) ce induce producerea unei toxine. Această toxină este utilizată de mult timp ca un insecticid convenţional în agricultură, fiind netoxic pentru consumul uman.
Criticii susţin că seminţele modificate genetic pot costa mai mult decât seminţele convenţionale, însă pentru mulţi fermieri, în special cei care deţin suprafeţe mari de teren, este economic deoarece se reduc cheltuielile pentru insecticide şi pesticide. Pe de altă parte, scepticii consideră că unele insecte care ar trebui ţinute la distanţă de culturile biotehnologice devin rezistente în timp.