SPRIJIN CUPLAT VEGETAL PLĂTIT PE 30 IUNIE 2017! Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat că aproape 34 de milioane de euro ajung în conturile agricultorilor români eligibili pentru sprijinul cuplat vegetal aferent anului 2016. Specialiștii Trezoreriei București, cu atribuții specifice, lucrează intensiv până când și ultima solicitare, respectiv document de plată, este procesată corespunzător, susține ministrul Finanțelor. AGROINFO vă pune la dispoziție lista cuantumurilor sprijinului cuplat pentru fiecare cultură.
CUANTUMUL SPRIJINULUI CUPLAT AFERENT ANULUI 2016!
a) 30686,000 mii euro pentru soia, cuantum 335 euro/ha;
b) 22379,500 mii euro pentru lucernă, cuantum 65 euro/ha;
c) 190,000 mii euro pentru mazăre boabe pentru industrializare, cuantum 190 euro/ha;
d) 190,000 mii euro pentru fasole boabe pentru industrializare, cuantum 190 euro/ha;
e) 171,360 mii euro pentru cânepă pentru ulei şi fibre, cuantum 204 euro/ha;
f) 5842,000 mii euro pentru orez, cuantum 460 euro/ha;
g) 814,800 mii euro pentru sămânţă de cartof, cuantum 970 euro/ha;
h) 124,440 mii euro pentru hamei, cuantum 510 euro/ha;
i) 17873,000 mii euro pentru sfeclă de zahăr, cuantum 610 euro/ha;
j) 2820,000 mii euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp, cuantum 1410 euro/ha;
k) 102,000 mii euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp, cuantum 510 euro/ha;
l) 2395,900 mii euro pentru legume cultivate în sere: tomate, castraveţi, ardei, varză pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare, cuantum 6305 euro/ha;
m) 10797,500 mii euro pentru legume cultivate în solare: tomate, castraveţi, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare, cuantum 3085 euro/ha;
n) 186,000 mii euro pentru prune pentru industrializare, cuantum 310 euro/ha;
o) 155,000 mii euro pentru mere pentru industrializare, cuantum 310 euro/ha;
p) 62,000 mii euro pentru cireşe şi vişine pentru industrializare, cuantum 310 euro/ha;
q) 62,000 mii euro pentru caise şi zarzăre pentru industrializare, cuantum 310 euro/ha;
r) 15975,000 mii euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare, cuantum 710 euro/ha.
Plățile pentru sprijinul cuplat vegetal se fac în lei la cursul de 4,4537 de lei pentru un euro.
ÎN VIGOARE! Vineri, 30 iunie 2017, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern 434/30.06.2017 potrivit căreia sunt câteva schimbări făcute la sprijinul cuplat pentru legumele cultivate în solarii și pentru cultura cartofului timpuriu.
Pentru culturile de legume cultivate în solarii, (tomate, castraveți, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă și castraveți pentru industrializare), cuantumul plăţii pe unitate de măsură (pe hectar) nu poate depăşi cuantumul rezultat din calculul cuantumului plăţii pe hectar pentru cultura de legume cultivate în sere. Valoarea sprijinului cuplat pentru legume cultivate în solarii este, potrivit HG 208/2017, de 3.085 euro/ha.
Pentru cultura de cartof timpuriu pentru industrializare, cuantumul plăţii pe unitatea de măsură nu poate depăşi cuantumul rezultat din calculul cuantumului plăţii pe unitatea de măsură pentru cultura de sămânţă de cartof. Valoarea sprijinului cuplat pentru cartoful timpuriu este, potrivit HG 208/2017, de 710 euro/ha.