PROIECT ÎN DEZBATERE! Este stabilit cuantumul sprijinului cuplat vegetal și al ajutoarelor naționale tranzitorii din sectorul vegetal pentru campania 2016. Proiectul de hotărâre de Guvern este în dezbatere pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii!
Potrivit proiectului de act normativ, se aprobă aprobă plafonul ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile de: in pentru fibră - ANT 2, cânepă pentru fibră - ANT 3, tutun - ANT 4, hamei - ANT 5 şi sfeclă de zahăr - ANT 6, care se acordă pentru anul de plată 2016, în limita sumei de 4.030,540 mii euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii pe anul 2017, şi care se distribuie astfel:
a) 7,700 mii euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră;
b)1 783,540 mii euro pentru tutun;
c) 117,600 mii euro pentru hamei;
d)2 121,700 mii euro pentru sfeclă de zahăr
Cuantumul ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal se calculează prin raportarea sumelor la suprafeţele eligibile pentru fiecare cultură, respectiv grup de culturi.
Se aprobă plafonul maxim de 110.826,5 mii euro, care se acordă pentru anul de plată 2016 pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal, aferent culturilor prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 219/2015 privind stabilirea sectoarelor, culturilor şi speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în perioada 2015-2020, repartizat astfel:
a) 30686,000 mii euro pentru soia;
b) 22379,500 mii euro pentru lucernă;
c) 190,000 mii euro pentru mazăre boabe pentru industrializare;
d) 190,000 mii euro pentru fasole boabe pentru industrializare;e) 171,360 mii euro pentru cânepă pentru ulei şi fibre;
f) 5842,000 mii euro pentru orez;
g) 814,800 mii euro pentru sămânţă de cartof;
h) 124,440 mii euro pentru hamei;
i) 17873,000 mii euro pentru sfeclă de zahăr;
j) 2820,000 mii euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
k) 102,000 mii euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
l) 2395,900 mii euro pentru legume cultivate în sere: tomate, castraveţi, ardei, varză pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare;
m) 10797,500 mii euro pentru legume cultivate în solare: tomate, castraveţi, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare;
n) 186,000 mii euro pentru prune pentru industrializare;
o) 155,000 mii euro pentru mere pentru industrializare;
p) 62,000 mii euro pentru cireşe şi vişine pentru industrializare;
q) 62,000 mii euro pentru caise şi zarzăre pentru industrializare;
r) 15975,000 mii euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.
Cuantumul plăţii pe unitatea de măsură pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează prin raportarea sumelor la suprafeţele eligibile pentru culturile respective.
CUANTUM SPRIJIN CUPLAT PE HA NOTIFICAT PENTRU 2016! SUPRAFAȚA EILIGIBILĂ NU ESTE DETERMINATĂ!
Pentru culturile la care cuantumurile plății pe unitatea de măsură calculate pentru anul 2016 depășesc cuantumurile notificate, cuantumurile acordate nu pot depăși nivelul cuantumurilor pe unitatea de măsură din perioada anterioară.
Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii şi pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.
Sursa: Ministerul Agriculturii