BANII FERMIERILOR. Agricultorii din România vor primi, în acest an, avans aproape triplu la plățile pe suprafață prin comparație cu anul trecut, când valoarea avansului s-a situat la cuantumul de aproximativ 54 de euro/ha. Pentru campania agricolă 2016, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) va plăti 69% din patru scheme de plată care compun subvenția pe suprafață și 84% din plățile compensatorii de agromediu, acolo unde este cazul.
Cuantumurile introduse în sistemul APIA pentru plata avansului pe fiecare schemă de plată:
Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) - 96,88 euro/ha
Plata redistributivă - nivelul l (1 - 5 ha) - 5 euro/ha; nivelul ll (5,01 - 30 ha) - 48,85 euro/ha
Plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire) - 57,37 euro/ha
Plata pentru tinerii fermieri - 22,87 euro/ha
Măsura 214 Plăţi pentru agro-mediu - PNDR 2007-2013
P1 - Pajişti cu înaltă valoare naturală - 124 euro/ha
P1.2 - Practici agricole tradiţionale - 58 euro/ha
P3.1 - Pajişti importante pentru păsări Crex crex - 209 euro/ha
P3.2 - Pajişti importante pentru păsări Lanius minor şi Falco vespertinus - 101 euro/ha
P4 - Culturi verzi - 130 euro/ha
P5.1- Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) - 162 euro/ha
P5.2 - Legume (inclusiv ciuperci şi cartofi) - 335 euro/ha
P5.3 - Livezi - 393 euro/ha
P5.4 - Vii - 393 euro/ha
P5.5 - Plante medicinale şi aromatice - 270 euro/ha
P6 - Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.) - 240 euro/ha
P7 - Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gâtul roşu (Branta ruficollis) - 171 euro/ha
Măsura 10 - Agromediu şi climă - PNDR 2014-2020
Pachetul 4 - Culturi verzi - 128 euro/ha
Pachetul 7 - Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) - 250 euro/ha
Măsura 13 Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice - PNDR 2014-2020
M13.1 - Plată compensatorie în zona montană - 86 euro/ha
M13.2 - Plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative - 54 euro/ha
M13.3 - Plată compensatorie pentru alte zone afectate de constrângeri specific - 70 euro/ha
EXEMPLE DE CALCUL AVANS PE SUPRAFAȚĂ!
Fermierii vor primi în avans 69% din cuantumurile pentru plăţile directe, plătite din FEGA, respectiv 84% din plăţile compensatorii şi de agro-mediu, care se fac din FEADR.
APIA face plăţile către fermieri în lei, iar cursul valutar este de 4,4537 lei/euro pentru plăţile din FEGA şi 4,524 lei/euro pentru plăţile din FEADR.
Exemplul 1. Fermierul exploatează între 1 ha și 5 ha, nu este eligibil pentru plata tineri fermieri.
SAPS 96,88 euro/ha+ plata redistributivă 5 euro/ha+înverzirea 57,37 euro/ha= 159,25 euro/ha
Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură îi va plăti fermierului această sumă în lei. Cursul euro-leu este de 4,45 de lei pentru un euro. Astfel, convertim suma de 159,25 euro în lei și fermierului îi revine o subvenție pe suprafață de 708,66 de lei/ha.
Acest fermier va primi în avans 69% din suma de 708,66 de lei/ha. Nouă ne-a ieșit la calcul suma de 488,96 lei/ha.
Exemplul 2. Fermierul exploatează mai mult de 30 ha, nu este eligibil pentru plata tineri fermieri. De ce dăm exemplul unei exploatații peste 30 ha? Ca să includem și nivelul 2 din plata redistributivă. Pentru primele 5 ha va primi exact ca fermierul de la primul exemplu, așa că vom calcula subvenția de la 5 ha la 30 ha.
SAPS 96,88 euro/ha+ plata redistributivă nivel 2 – 48,85 euro/ha+înverzirea 57,37 euro/ha=203,1 euro/ha = 903,79 lei/ha. Vă reamintim că am convertit la cursul APIA.
Fermierul va primi 69% din 903,79 de lei/ha adică aprox. 623,61 lei/ha.
Exemplul 3. Tânăr fermier, cu vârsta până-n 40 de ani, eligibil pentru plata tineri fermieri, care exploatează până-n 5 ha.
SAPS 96,88 euro/ha+ plata redistributivă 5 euro/ha+înverzirea 57,37 euro/ha+22,87 euro/ha = 182,12 euro/ha = 810,43 lei/ha.
Tânărul nostru fermier va primi un avans de 69% din această sumă, așadar el va încasa cca 559,19 lei/ha.
Exemplul 4. Tânăr fermier, cu vârsta până-n 40 de ani, eligibil pentru plata tineri fermieri, care exploatează peste 30 ha. Vă reamintim că alegem această dimensiune a exploatației agricole ca să vă arătăm cât va fi cuantumul subvenției pe suprafață și avansul la această subvenție și cu nivelul 2 din plata redistributivă.
SAPS 96,88 euro/ha+ plata redistributivă 48,85 euro/ha+înverzirea 57,37 euro/ha+22,87 euro/ha = 228,97 euro/ha = 1.018,91 lei/ha.
Tânărul nostru fermier va primi un avans de 69% din această sumă, așadar el va încasa cca 703,05 lei/ha.