Adama
Vinasa Rompak

Ce plăți are de făcut Ministerul Agriculturii către fermieri?

Publicat: 24 septembrie 2015 - 15:28
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Daniel Constantin a discutat miercuri, 23 septembrie, cu ministrul Finanțelor despre plățile care trebuie făcute în agricultură în perioada următoare. Pe listă sunt: ajutorul de stat pentru motorină, despăgubirile pentru secetă și avansul din subvenția pe suprafață.

Efortul va fi uriaș. E vorba de o sumă de care avem nevoie pentru motorină (ministrul se referă la ajutorul de stat pentru motorina folosită în agricultură în trimestrele 1 și 2 n.r.), de aproximativ 500 de milioane de lei pentru despăgubiri, trebuie să punem de la bugetul de stat 850 de milioane de euro pentru plata în avans a subvenției pe suprafață. Deci, efortul va fi uriaș, dar sunt convins că se vor găsi resurse, spune ministrul Daniel Constantin.

Avansul din subvenția pe suprafață, promite ministrul agriculturii, va fi plătit începând cu data de 15 octombrie. Fermierii vor fi despăgubiți undeva pe la sfârșitul lunii octombrie începutul lunii noiembrie. Cuantumul despăgubirilor este de 400 de lei/ha pentru cultura mare și 100 de lei/ha pentru pășuni și pajiști. Crescătorii de animale au cerut și ei 400 de lei/ha pentru că au avut reale dificultăți în furajarea animalelor, furajul a fost puțin și prost din cauza secetei. Ministrul agriculturii spune că, deocamdată, nu s-a stabilit cu ce sumă vor fi ajutați aceștia. La lista de datorii a Ministerului Agriculturii se adaugă și ajutorul de stat pentru motorina folosită în agricultură în trimestrele 1 și 2 care ar cam trebui achitat până la sfârșitul anului.

La următoarea rectificare bugetară, Guvernul este nevoit să țină seama și de aceste sume care vor fi absorbite de Agricultură.

Vizualizat: 3918 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Avans 50% din subvenții! Ce a discutat șeful APIA la Luxemburg despre plățile directe?

Avans 50% din subvenții! Ce a discutat șeful APIA la Luxemburg despre plățile directe?

Mihai Puțintei, directorul general APIA, a fost plecat două zile, 14 și 15 septembrie,  la Luxemburg, la o întâlnire informală a miniștrilor agriculturii din statele membre UE. Iată noutățile despre plățile directe!

Subvențiile se pot plăti în avans din 16 octombrie, fără finalizarea controalelor pe teren!

Subvențiile se pot plăti în avans din 16 octombrie, fără finalizarea controalelor pe teren!

Vestea bună este că putem să plătim în avans subvențiile, fără să terminăm controalele pe teren și prin teledetecție, anunță ministrul agriculturii. Comisia Europeană i-a aprobat României o derogare.

Avans din subvenții: 850 de milioane de euro sunt pregătite pentru avansul din plățile directe!

Avans din subvenții: 850 de milioane de euro sunt pregătite pentru avansul din plățile directe!

850 de milioane de euro sunt pregătite de la bugetul de stat pentru un avans din plățile directe. Derogarea Comisiei Europene pentru efectuarea acestor plăți către fermieri este așteptată marți, 15 septembrie, anunță ministrul agriculturii.

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii