Adama
Vinasa Rompak

Câți fermieri români au accesat milioanele de euro de la AFIR în 2015?

Publicat: 21 decembrie 2015 - 19:41
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Din 25 martie până pe 18 decembrie 2015, fermierii români au avut posibilitatea să obțină bani europeni pentru finanțarea proiectelor pe măsurile de finanțare din PNDR 2014 – 2020 deschise în acest an, informează Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR).

7.697 de cereri de finanțare au fost depuse la AFIR, valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile este 1,55 miliarde de euro. Gradul de accesare al alocarii disponibile în anul 2015 este de peste 100%.

Dintre aceste proiecte, 1.114 de cereri de finanțare au fost deja selectate în vederea acordării finanțării către solicitanți. Valoarea proiectelor selectate până în prezent este de peste 67,7 milioane de euro. Restul proiectelor depuse se află in etapa de evaluare, iar pe măsură ce sunt selectate, AFIR va publica pe pagina oficială Rapoartele de selecție.

A fost o sesiune în care Agenția a pus la dispoziția potențialilor beneficiari fonduri nerambursabile totale de peste 1,555 miliarde de euro, din care s-au solicitat 1,559 miliarde euro. Pentru anumite domenii fondurile nerambursabile au fost consumate integral, însă am observat și multe sectoare unde nivelul solicitărilor este scăzut. Am început deja analiza a ceea ce a însemnat acest prim an. Identificăm unde au fost blocaje, ce nu a funcţionat, dar şi ce a mers bine şi vă asigur că nu vor exista probleme fără soluţie, declară Andras Szakal, director general AFIR.

Tinerii fermieri, cele mai multe cereri de finanțare!

Cele mai multe cereri de finanțare, 2.874, au fost depuse la sediile Oficiilor Județene ale AFIR pentru submăsura 6.1 - sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, prin care fiecare proiect poate beneficia de maximum 50.000 de euro. Valoarea totală nerambursabilă pentru toate proiectele depuse acum este de 120,77 milioane de euro.
Submăsura 4.1- investiții în exploatații agricole a întrunit 668 de cereri de finanțare, dintre care 344 privesc sectorul vegetal. Valoarea totală nerambursabilă a tuturor proiectelor se ridică la 266,29 milioane de euro.

Pentru măsurile de finanțare deschise pe 8 iulie 2015, interesul fermierilor nu a fost atât de mare. Iată cererile depuse pe fiecare submăsură!Submăsura 4.2 - sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole: 81 de cereri, valoarea totală nerambursabilă de 67,04 milioane de euro;
Submăsura 4.1a - investiții în exploatații pomicole: 65 cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 28,26 milioane de euro;
Submăsura 4.2a - investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol: 6 proiecte cu valoarea de aproximativ 1,37 milioane de euro.

Submăsurile deschise pe 14 iulie!

Submăsura 6.3 - sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici: 1.254 de cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 16,51 milioane de euro;
Submăsura 6.2 -sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale: 1000 cereri de finanțare, valoare totală 59,89 milioane de euro;
Submăsura 6.4 - investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole: 502 proiecte de investiții cu o valoare totală nerambursabilă de aproximativ 76 milioane de euro;

Submăsura 4.3 - investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice: 35 cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 33,69 milioane de euro;
Submăsura 4.3 - componenta de irigații: 86 cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 87,11 milioane de euro;
Submăsura 7.2 - investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică: 704 cereri de finanțare, valoarea totală nerambursabilă 717,59 milioane de euro;
Submăsura 7.6 - investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural: 244 cereri de finanțare, cu o valoare totală nerambursabilă de peste 82 de milioane de euro;
Submăsura 19.1 - sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală: 178 cereri de finanțare, în valoare totală de 2,44 milioane de euro.

Pentru întrega perioadă de programare 2014 – 2020, România beneficiază de o alocare financiară totală de 9,47 miliarde de euro. De asemenea, alocarea bugetară totală a măsurilor implementate la nivelul AFIR se ridică la 4,87 miliarde de euro.

(Sursă: Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale)

Vizualizat: 2299 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

De la 1 ianuarie 2025, noua regulă la plata subvențiilor APIA suplimentare!

09 decembrie 2024 - 17:52

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027. Regula nouă care trebuie respectate de fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze și anul viitor de plățile APIA compensatorii.

Ordin MADR! Condiție obligatorie la plata subvenției APIA pe hectar!

Ordin MADR! Condiție obligatorie la plata subvenției APIA pe hectar!

09 decembrie 2024 - 07:16

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere pe site-ul oficial, modifică norma de condiționalitate GAEC 6, obligatoriu de respectat pentru toți fermierii care vor să beneficieze și-n anul 2025 de subvențiile APIA pe hectar.

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

08 decembrie 2024 - 08:16

O politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri. Consiliul va informa noul comisar pentru agricultură și sectorul alimentar cu privire la rezultatul discuțiilor care au avut loc în octombrie cu privire la o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri și la concluziile aferente ale președinției.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Bostina Mihai
|
12. 21, 2015. Monday 20:43
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii